Rînduri despre prietenul meu, Radu

Itzhaki B. Moshe este un poet israelian, născut la Haifa (1951) din părinţi emigraţi din România. Este decanul Institutului Academic Oranim. A tradus, împreună cu Paul Farkaş, două antologii din poezia Anei Blandiana, iar acum pregătesc o antologie de poezie echinoxistă.

Prima mea întîlnire cu Radu Ţuculescu a avut loc în casa lui Paul Farkaş, care m-a invitat să traducem împreună comedia acestuia, Hoţul sau trei în dormitor. Cuvintele, replicile şi personajele autorului român mi-au amintit, într-un mod paradoxal, de Hanoch Levin, dramaturg israelian de mare anvergură. Mi-am zis atunci, în gînd, că trebuie să‑l întîlnesc pe acest Ţuculescu, nu doar pe paginile încărcate de cuvinte, ci faţă-n faţă. Am început să mă interesez şi de creaţiile sale. Din articolele şi interviurile citite, s-a conturat un caracter plin de culoare, talent, implicat în multiple activităţi din domeniul prozei, al dramaturgiei, al muzicii şi al culturii în general. Am aflat că a fost redactor la Radio Cluj, apoi dat afară de acolo, a cîntat în Filarmonica clujeană, apoi la Revoluţie, împreună cu alţi cîţiva colegi, a redeschis postul Radio Cluj şi a înfiinţat postul de televiziune. Am mai aflat că romanele şi creaţiile lui au început, în ultima vreme, să fie traduse şi diseminate şi în afara României, de asemenea, piesele sale au intrat şi în repertoriul Teatrului Orfeus din Praga.

Cam în urmă cu doi ani, mi s-a-ndeplinit dorinţa de a-l întîlni pe Radu, cînd am fost invitat, împreună cu Paul Farkaş, la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetu Mar­maţiei. Ne-am întîlnit la Cluj, iar sufletul lui a pătruns deodată în sufletul meu. Părţi din trăsăturile lui pe care mi le imaginasem s-au dovedit a fi exacte: un om cu un simţ extraordinar al umorului şi un remarcabil simţ al prieteniei, un ascuţit simţ al observaţiei, un om neobosit în creaţia sa. Am înţeles că fiecare întîmplare trăită ori povestită de alţii, fiecare emoţie, fiecare miros de mîncare fermecată, fiecare înghiţitură de vin sau pălincă, fiecare clipă de zi cu zi se pot transforma în mintea lui Radu într-o povestire, un roman ori o piesă de teatru pe care e gata să le pună pe hîrtie. Radu îmi aminteşte de tatăl meu, venit din România, evreul exuberant, cu o limbă complet descătuşată, cu o vorbă ce alternează între serios şi jargon, cu dragostea lui pentru ţuică şi vin roşu, pe care-l numea „cafeaua roşie de dimineaţă“.

Nu demult, am stat cu Radu la masă. Am luat prînzul într-un restaurant din centrul Clujului, la subsolul unui mic mall. O parte a mîncării era sub orice critică. Ciorba era rece, mititeii erau îngheţaţi şi i-am spus lui Radu, care, de fapt, mi-a ghicit expresia feţei, că unele părţi ale antricotului nu erau cu mult mai moi decît farfuria pe care fusese servit. Dintr-odată, Radu mi-a apucat farfuria, s-a ridicat de la masă, s-a dus ţintă la bucătar şi i‑a spus direct, fără menajamente şi fără a face economie de vocabular, că e momentul să se lase definitiv de bucătărie şi să lucreze altundeva, de exemplu la morgă…  Mi-am imaginat că bucătarul, după această întîmplare, într-adevăr îşi va schimba meseria şi nu va mai servi o mîncare atît de mizerabilă.

Festivalul International de Poezie de la Sighet a fost emoţionant şi plin de succes. Am întîlnit-o acolo pe Ana Blandiana, căreia, împreună cu Paul Farkaş, i-am tradus numeroase poezii apărute în volume. Dar prezenţa lui Radu, ini­ma lui plină de căldură, spiritul său autentic, mintea lui ascuţită şi creatoa­re, felul deosebit de a povesti folosindu-se şi de mimică şi gesturi, toate acestea m-au cucerit. Nici chiar şi un om care nu pricepe nici o iotă în limba română nu va-ntîmpina greutăţi în a‑i pricepe umo­rul. Un umor, însă, în care descoperi accente de tristeţe şi de durere.

Întorcîndu-ne de la Sighet, am călătorit împreună cu Radu o bună bucată de drum, ascultîndu-i biografia, care este presărată cu momente fericite şi cu unele mai puţin fericite, cu pierderi şi reuşite, cu momente de suferinţă şi regret. Cînd am ajuns acasă, în Israel, am citit Povestirile mamei bătrîne şi Femeile insomniacului, iar de curînd am încheiat lectura romanului Mierla neagră. Acesta este o poveste vie, autobiografică, despre copilărie şi maturizare, despre trecut şi prezent, despre pasiune şi răzbunare, de­spre sfîrşitul unei dictaturi şi mizerabilismele unei societăţi de consum. Un roman al sentimentelor contradictorii. Un roman ţesut la război şi clădit din sunete şi imagini, din miresme şi culori, totul într-un ritm cinematografic. Un roman cu biografii puternice, cu personaje care-ţi rămîn vii în memorie. În romanul său, Radu Ţuculescu a fasonat o lume a banalului şi a durerii, unde simţul frumosului şi cel al esteticii pot aduce schimbări în ceea ce priveşte puterea de a rezista şi de a te elibera de suferinţă.

Şi, la urma urmei, după tot ce am citit pînă acum, vreau să clarific faptul că-l consider pe Radu Ţuculescu unul dintre scriitorii de seamă ai zilelor noastre. Literatura lui este de  înaltă calitate, o literatură care pătrunde dincolo de convenţiile şi normele literare. Caracteristicile personajelor sînt grotescul, originalitatea, urbanismul. În romanele lui poţi găsi o critică socială dură, o imagine fascinantă asupra femeii şi a bărbatului, asupra autenticului şi a patosului fals. Dar mai găseşti în romanele sale şi compasiune, iubire şi o sete imensă de viaţă. În condeiul lui Radu se află secretul victoriei noastre, a celor care ne perindăm prin această viaţă.

Personal, îmi pare rău că, deocamdată, romanele lui nu au apărut şi la noi, în limba ebraică.  Dar nu mi-am pierdut speranţa. Am făcut şi cîţiva paşi în acest sens. Scrii­torul a avut cîteva întîlniri cu literaţii din Israel, la Haifa şi Tel Aviv, unde a vorbit de­spre universul romanelor sale, prezentînd şi cîteva reportaje filmate în locurile unde se petrec acţiunile acestora. Apoi povestirea scurtă intitulată Liftul, pe care am tradus-o în ebraică împreună cu Paul, a apărut în revista literară şi de arte a Institutului nostru Academic Educaţional Oranim, de lîngă Tivon şi Haifa. Sper ca aceste puncte luminoase să se transforme într-o lumină puternică şi să‑l aducă cititorilor în ebraică pe acest valoros scriitor.

Lui Radu îi mulţumesc că m-a ajutat să le ofer cititorilor români o antologie din poezia mea, tradusă de Paul Farkaş. De asemenea, pentru ocazia de a-mi adînci rădăcinile şi legăturile părinţilor mei, care s-au născut în România, pentru identitatea lor românească şi pentru identitatea mea întreruptă în copilărie. Îmi închei rîndurile cu un poem pe care i l-am dedicat şi în care am încercat să trec dincolo de aparenţe:

 

Poem

lui R.Ţ.

 

Aidoma lui Midas, regele blestemat

Tot ceea ce zăreşte şi atinge:

obiect, mişcare, privire, neînsufleţite, pantof,

sandale, măr, femeie se solidifică îndată

într-o poveste. Chiar şi apa potabilă se-ntăreşte

în lingouri de aur pe suprafaţa scenei. Dar

limba-i dezlănţuită, rîsul ce i se rostogoleşte,

căluţii timpului ce galopează-ntrînsul

n-au cum să mă păcălească.

Eu îi observ lacrima

cum curge din acest aur.

Cuvinte ce-ncearcă să prindă-n capcană viaţa

în orice lift oprit, în orice pat de-ndrăgostiţi,

în vis sau în realitate Se aude o şoaptă

a poftei de viaţă. Un urlet de trup despicat!

Timpul s-a pierdut de-a-ntregul.

Doar plăcerea lui de-a mărunţi varza,

Iubirea lui de vioară, vin şi zeamă de prună

Îi stau stavilă blestemului lui Midas.

„A fi sau a nu fi“, îl întreb.

Şi-ndată un zîmbet de copil

îi inundă faţa

turnîndu-mi un păhărel de tărie

Şi-mi răspunde:

„Să bem!“, spune el

„Să bem!“

Întorcînd din zbor săgeata destinului.

 

Haifa, 2016

Traducere de Paul Farkaş