Riscurile si avantajele ambiguitatii

Vasile ANDRU Pasarile cerului Prefata de Gheorghe Craciun. Editura Allfa, Colectia „Romanul romanesc contemporan“, Bucuresti, 1999, 192 p., f.p. Premiul pe care Asociatia Scriitorilor din Bucuresti l-a conferit romanului semnat in 1999 de Vasile Andru, Pasarile cerului, nu poate avea semnificatia unei consacrari. Autorul, asimilat optzecismului mai putin prin virsta si mai degraba prin cautarile si teoretizarile sale subsumabile postmodernismului (desi intotdeauna atipice, profund personale si fidele unei grile cognitive speciale), este binecunoscut si se afla acum la al unsprezecelea titlu de proza. Totodata, nici recompensarea vreunei performante nu pare sa fi motivat decizia juriului. Noul roman al lui Vasile Andru este departe de a propune inovatii, de a provoca prin vreun continut polemic ori de a soca prin tendinte experimentaliste (evidente si neindoielnic mai bine sustinute in cartile sale anterioare). Dimpotriva, aparent traditionalist si realist, accesibil si de o claritate posibila – sa recunoastem – doar la prozatorii versati, la care simplitatea survine dupa indelungi exersari-decantari, Pasarile cerului este, in schimb, romanul unor cristalizari. Un roman aproape inselator de ambiguu – intr-o acceptiune nu peiorativa, ci strict denotativa si demonstrabila a termenului de ambiguitate –, in masura in care, iubitor de isihasm si orientalistica, de paradoxe si silogisme impacind […]