Ritmurile frînte ale literaturii

Cele două volume de proză scurtă ale Gabrielei Adameşteanu, Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (1979) şi Vară-primăvară (1989) – reunite, mai întîi, în Opere II (2008) şi, ulterior, în Vară-primăvară (2012) – conţin în filigran aproape toate elementele prin care se caracterizează întreaga operă a scriitoarei. Deşi au autonomia lor, nuvelele pot fi citite şi ca scene dintr-un roman, deoarece, dincolo de subiectele propriu-zise dezvoltate în aceste fragmente, prozele scurte au o anumită virtualitate tematică şi imagistică ce le determină pe acestea să se împlinească undeva în afara lor, într-un punct nedefinit. Capacitatea de virtualizare a unui text este o condiţie axiologică sine qua non a literaturii în general, dar, în cazul Gabrielei Adameşteanu, ea justifică unele fenomene scripturale, cum ar fi migrarea personajelor dintr-un text în altul, chiar şi în cazul în care acestea nu primesc aceleaşi nume. Autoarea are forţa de a construi tablouri dramatice specifice doar literaturii sale, pentru că înţelege diferit – în raport cu alţi scriitori – rolul intrigii şi al punctului culminant. Le înţelege într-un mod „clasic/ modern“, într-un timp al postmodernităţii persistente.   Toate nuvelele sînt construite în jurul unor nuclee de tensiune ce irumpe la un moment dat în timpul naraţiunilor şi […]