Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ritmurile tristeţii
- 20-11-2008
- Nr. 450
-
Dana PÎRVAN-JENARU
- Literatură
- 5 Comentarii
Răzvan Petrescu Foxtrot XX Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, 448 p. O carte tristă, care te face să izbucneşti indecent de des într-un rîs bezmetic, te nelinişteşte. Şi te întrebi dacă nu cumva legăturile propriilor neuroni nu şi-au inversat polii, dacă nu cumva plusul s-a dat miraculos peste cap şi te sabotează, transformat în minus, într-o lume ce pare iremediabil întoarsă cu josul în sus (sau, mă rog, cu susul în jos!). Dar te linişteşte autorul, Răzvan Petrescu, liniştit pare-se, la rîndul său, de Italo Calvino, de la care a aflat că amuzamentul este ceva serios, sau de Radu Cosaşu, cu a sa deviză de a lua totul în tragic şi nimic în serios. Căci altfel cum ar face casă bună disperarea dusă pînă în pragul sinuciderii cu umorul zglobiu ce se iveşte taman cînd tristeţea cosmică era pe cale să te cutremure şi să provoace inundaţii?! Chiar şi cu lecţia învăţată de la maeştri precum Caragiale, Eugen Ionescu ori Cioran, despre rîsul care îi biciuieşte pe ticăloşi, despre comic ca altă faţă a tragicului ori despre vigoarea disperării, nu poţi să nu fii (sur)prins de acest aparent paradoxal amestec ce însufleţeşte întregul scris al lui Răzvan Petrescu, indiferent […]
Excelent articol! Confirma entuziasmul pe care l-am simtit la lectura Foxtrotului.
Razvan cel Trist, care a parasit solara disciplina a radiologiei (o forma perversa de cinema, in cazul lui) pentru a deveni invatacel al Marilor Lusitani, magisteri supremi in arta alchimiei literare, te invita, draga cititoare, la un foxtrot perfid, promitindu-ti puncte G si purtindu-te ireversibil, din trap in galop, spre abisuri halucinante, populate de monstrii lui Goya si de gloatele lui Gerula. Ca apoi tot el sa te salveze, pe inimitabile ritmuri de jazz.
Razvan Petrescu, in plina zi, cauta cu lumanarea aprinsa UN OM… Adica, ceea ce a mai ramas din umanitate in vremea dez-umanizarii, a transcendentei vide, a rasu-plansului general. O face la cea mai inalta tensiune a ideilor, cu un stil precis dar si inselator, caci nu-ti dai seama cand zambetul se transforma in grimasa de durere… Dana Pirvan-Jenaru, unul dintre cei mai straluciti critici tineri de zi, i-a facut o vivisectie (Razvan e medic!) absolut remarcabila. Iar Observatorul… demonstreaza inca o data ca pretuieste veritabile valori literare si critice!
Ma bucur sa vad ca exista real interes in proza lui Razvan Petrescu! Imi place si cronica, si imi plac si comentariile precedente.
Am avut onoarea sa lucrez doua volume la Editura Curtea Veche avandu-l pe Razvan Petrescu drept redactor de carte. E un profesionist desavarsit, unul dintre cei mai buni din mediul editorial romanesc, si din pozitia de redactor de carte m-a ajutat cu observatii inteligente si profunde despre textele in lucru. L-am ascultat si bine am facut. E un om de care trebuie ascultat (desi, in general, nu am obiceiul sa urmez sfaturile), intuitia lui literara si editoriala e incredibila.
Ca să citești scrierile lui Răzvan Petrescu trebuie să ai o sănătate de fier. Textul te ia pe sus, te aruncă la pământ, te izbește cu capul de pereți, tu râzi, nu știai că ești masochist, dar nu ai timp să te bucuri de descoperire că primești o bâtă în cap, îți face bine, că tot îți pierduseși respirația. De notat că lectura lasă sechele, de pildă eu mă uit acum la știri la TV fără sonor și, în general, evit să mai ies din casă. Răzvane, mai vrem…
Razvan Petrescu este un prozator de mare forta, subtil si rafinat. Felicitari autoarei pentru articol si revistei pentru ca nu il uita.