Despre drumul rockului din underground în mainstream şi despre reaşezarea în nişele aferente fiecărui subgen am discutat într-un material anterior. Totuşi, nu am vorbit nimic despre ce s-a întîmplat cu scena autohtonă după anul 1990 şi, mai ales, despre ce se întîmplă în anul de graţie 2016. Unghiul de vedere pe care ar trebui să îl adoptăm este acela al poziţionării publicului faţă de muzică în general. Sau ce aşteaptă ei să obţină, ascultînd anumite piese sau formaţii. Pentru a înţelege mai bine unde ne situăm, vom analiza cîteva date cuprinse în Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România, realizat de INSCOP Research, la comanda cotidianului Adevărul. Studiul sociologic a fost realizat în septembrie 2013, pe un eşantion de 1.050 persoane, şi este reprezentativ pentru populaţia ţării noastre de 18 ani şi de peste 18 ani. Astfel, 64,2% dintre români preferă muzica românească, în timp ce numai 32% îndrăgesc mai degrabă artiştii internaţionali, iar 3,8% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare. Dacă ne referim la genurile muzicale iubite de români, aproape jumătate din populaţie (49,7%) apreciază muzica populară. Pe locul al doilea se situează muzica pop-dance, cu 41%, în timp ce muzica clasică (22,8%), rockul (19,5%) şi hip-hopul (18,2%) ocupă locurile al treilea, al patrulea şi al cincilea. Manelele au ocupat locul al şaselea, cu doar 14,2%. La această ultimă categorie, există posibilitatea ca răspunsul să fi fost influenţat de prejudecăţile sociale ce gravitează în jurul acestei zone subculturale.
Piaţa concertelor în continuă cădere
Pornind de la aceste date, fără a le da însă un caracter absolut, putem înţelege de ce a dispărut muzica rock din sfera audio-vizualului, dar şi de ce nu s-a mai scris cronică de album rock în publicaţiile centrale cu tiraje importante. Mai mult, revistele cu şi despre muzică metal au început să dispară după anul 2010. Aşa-numitele fanzine au reprezentat o sursă importantă de informaţie pentru tinerii care şi-au format cultura muzicală în anii ’90. Probabil că doar casetele piratate, venite pe filiera Polonia/Ungaria, au avut un impact mai puternic în rîndul comunităţii rock decît aceste publicaţii, care erau mereu însoţite de postere, dar şi de informaţie foarte proaspătă referitoare la trupele metal. Mergînd chiar mai departe cu acest raţionament, putem înţelege de ce se vînd tot mai puţine bilete la concertele trupelor importante (în 2015, Festivalul „I am the rocker“, la care urmau să participe DreamTheater, Soulfly sau Kamelot, a fost anulat din cauza numărului scăzut de bilete vîndute) şi de ce piaţa festivalurilor metal din România trece printr-o criză de proporţii. Din 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, Bucureştiul, Clujul, Sibiul şi chiar Timişoara au devenit puncte importante pe harta concertelor europene. Cu toate acestea, la aproape zece ani de la acel moment, fenomenul a început să nu mai funcţioneze în parametri. Motivele? Masa critică de plătitori de bilete a rămas constantă sau a scăzut în acest deceniu, în timp ce spectacolele şi festivalurile au devenit tot mai numeroase. Ar fi interesantă o statistică referitoare la numărul celor care au participat la cel puţin cinci concerte în 2015 şi care au plătit bilet pentru fiecare dintre ele. Estimez pentru Capitală o cifră cuprinsă între 4.000 şi 8.000 de oameni, deşi acest scenariu poate să pară unul destul de optimist.
3.000, un număr greu de atins
Dacă mai facem un pas în această analiză şi privim scena românească din perspectiva popularităţii, lucrurile nu se văd deloc bine. Sînt prea puţine formaţii, apărute după căderea comunismului, capabile să adune 3.000 de oameni la un concert din Bucureşti sau Cluj-Napoca. Acest prag foarte greu de atins se păstrează şi în cazul celor care beneficiază de (puţină) recunoaştere internaţională. La o parcurgere sumară a listei, îmi vin în minte doar patru nume care să se califice la ambele categorii: Trooper, Viţa de Vie, Lună Amară şi Zdob şi Zdub. Totuşi, în întunericul undergroundului există o serie de formaţii care se bucură de public în mod real şi în afara graniţelor ţării. Am putea spune chiar că aceste banduri au mai multă trecere în Europa de Vest decît în România. Aici putem vorbi despre White Walls (progresive-rock), Negură Bunget (black-metal), Magica (power-symphonic metal), dar şi de ieşenii de la Bucovina(folk-metal). Bucovina, trupă înfiinţată în anul 2000, se poziţionează într-o zonă prea puţin exploatată la noi. Utilizînd folclorul ca sursă primară de inspiraţie şi mergînd într-o oarecare măsură pe drumul deschis de Phoenix şi deviat, la un moment dat, de Zdob şi Zdub către zone hardcore, rapcore şi etno-rock (pîna la Agroromantica, 2001), Crivăţ şi colegii săi de formaţie se poziţionează în vecinătatea unor trupe precum Finntroll, Arkona, Eluveitie sau Moonsorrow. Cu toate că este foarte tentant şi la îndemînă să împrumuţi formulele scandinave din zona folk/pagan metal, Bucovina nu a abandonat nici un moment traiectoria sa naţională, tot mai vizibilă de la un album la altul.
Nestrămutat (2015)
Nici cel mai recent material, Nestrămutat, lansat în decembrie 2015 de producătorul independent Ţara de Sus, nu iese din acest pattern. Dacă ascultăm doar primul (Ceasul aducerii aminte, 2006) şi cel mai recent album Bucovina, putem constata că, în timp, tonul pieselor a fost uşor îndulcit şi că formaţia pune accentul tot mai mult pe refrenele flamboaiante şi pe o relaţie îmbunătăţită cu publicul autohton. Totuşi, această schimbare nu poate fi pusă pe seama elementului comercial. Mai ales că tematica versurilor a rămas aceeaşi: din 2000 şi pînă astăzi, comuniunea omului cu natura seculară şi punerea acestui sincretism într-un context de istorie naţională. Accentul patriotic este extrem de rezervat în toate cele opt piese incluse pe acest material discografic, fiind cheia de boltă pentru culoarul pe care trupa a ales să concureze. Fiind vorba despre o cursă de maraton, consider că strategia rockerilor este una favorabilă, lăsînd locul unor abordări la nivel conceptual în anii ce vor veni. Nestrămutat cuprinde opt compoziţii ce însumează puţin peste 30 de minute. Mi-au atras atenţia cel puţin trei dintre piesele incluse pe acest disc. Dă-mi mîna, toamnă, Cărări în suflet şi Ultima iarnă refac o imagine idilică a Bucovinei, pe care o mai regăsim, poate, în iernile de la Mestecăniş (loc fotografiat de Bucovina într-o piesă mai veche). Cele opt melodii de pe Nestrămutat pot funcţiona atît ca agregat, cît şi ca piese de sine stătătoare. Pe 30 ianuarie, în cadrul Metalhead Awards, Bucovina a demonstrat încă o dată de ce reprezintă un brand cel puţin relevant în contextul scenei metalice europene. Cu toate că nu există balast pe acest disc, cu toate că Bucovina ne mai spune încă o poveste, ceva pare să lipsească din cartografierea albumului. Poate că Nestrămutat reprezintă doar un ritual de trecere în cariera formaţiei Bucovina şi că ieşenii ne pregătesc deja ceva pentru 2017 sau 2018. E pariul meu în această ultimă iarnă. „Lup bătrîn, la ultima iarnă/ Caută-n scrum prada de-astă seară/ Şi sătul să rămînă-n urmă/ Urcă-n munţi, haita să-şi ajungă.“