Ritualul prezidenţialelor

Ca un fel de fatalitate ciclică, imediat ce alegerile europene s-au încheiat şi peisajul politic românesc s-a mai clarificat, viaţa politică de la noi a intrat abrupt pe făgaşul creat pentru a obişnui publicul cu tema „războiul lumilor“, reprezentat cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Ca într-un fel de ritual politic, partidele intră în febra ciclică a „marii confruntări“ devenind subit interesate de viitorul ţării, dezvăluindu-şi arsenalul ideologic pînă atunci uitat şi anunţînd marea mobilizare. Iar candidaţii, costumaţi în armură de război îşi trec în revistă „trupele“. Clivaje „îngheţate“ sînt resuscitate pentru a da „luptei“ justificarea necesară. Între timp, compromisul politic este evacuat de pe scenă şi încuiat în culise pînă după ce trece „urgia“ prezidenţialelor. Abia atunci va fi din nou timpul politicii. Ca de fiecare dată din 1992 încoace, efectul mecanic al tipului de scrutin conduce automat partidele spre bipolarizarea de circumstanţă a vieţii politice. Între 1992 şi 2004, alegerile parlamentare şi prezidenţiale s-au desfăşurat concomitent, iar alegerile locale au anticipat cu cîteva luni confruntarea prezidenţială. De la început, de la alegerile din 20 mai 1990, „inginerii constituţionali“ au urmărit ca organizarea simultană a alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale să producă un efect mecanic: să faciliteze obţinerea majorităţii pentru partidul […]