Roland Barthes la Collège de France

Cursurile lui Roland Barthes de la Collège de France (1976-1980) sînt toate – trei la număr, ultimul dublu – meditații pe tema viețuirii-împreună. Împreună: în familie, în cuplu, în societate, cu prietenii. Dacă aș simplifica și aș îndrăzni să fiu empiric, ca un anglo-saxon, aș spune că Roland Barthes se întreabă, în aceste trei cursuri, cum poate fi fericit – sau măcar împăcat – un bărbat, burghez, umanist, francez, homosexual, format într-un învățămînt clasic încă, individ al unei societăți pe cale de (post-)modernizare, dar nu (încă) globalizate. Există la Barthes o privire din ce în ce mai sceptică asupra lumii, dar nu lipsită de voluptate. Paradoxul acesta, pe care încearcă să-l formuleze în diverse „neutre“ nu doar aici, ci de-a lungul unei întregi opere, îl apropie și-l separă în același timp de tipul sceptic, care nu speră și nu are teamă, dar și de tipul estet, rafinat, care caută numai în artă și mai degrabă apofatic satisfacții – sau bucurii, dacă vreți. Aceste cursuri sînt reflecțiile încă înveselite uneori de monden, încă etanșeizate de termeni și concatenații structuraliste, ale unui singuratic. Toată bibliografia cursului o veți descoperi curînd, este alcătuită din scrieri ale unor – sau despre – singuratici. M-am […]