Romanele lui Mario Vargas Llosa. O teologie a puterii

Opera lui Mario Vargas Llosa reprezintă o vastă explorare, la nivel narativ, a mecanismelor puterii. În universul creaţiei sale, puterea este unica garanţie a supravieţuirii sociale, cheia cu ajutorul căreia se poate ajunge la deţinerea supremaţiei într-un univers dominat de legea violenţei. Însă setea de putere nu se manifestă doar în plan social sau politic, ci se vădeşte şi în relaţiile intime ale personajelor, în sentimentele lor şi în iubirile ascunse, în reacţiile pe care le au în anumite momente, la fel ca şi în ambiţiile ori dorinţele de care sînt caracterizate. Prin urmare, se poate afirma că romanele lui Vargas Llosa, ca şi eseurile pe care le-a scris de-a lungul anilor ori piesele sale de teatru evaluează, de fiecare dată, efectele pe care le are asupra noastră simplul fapt de a trăi într-o lume definită încă de la originile ei de funcţionarea extrem de clară a unor mecanisme ale puterii. În acest univers, doar cei puternici, adică cei mai violenţi, găsesc resursele de a se impune asupra celorlalţi. Istoria este relatată întotdeauna de către victime, căci naratorul (şi autorul) se situează mereu alături de ele. Pentru Vargas Llosa, chiar istoria puterii e povestită din perspectiva reacţiilor celor oprimaţi.   […]