„Romanele mele se nasc din personaje“

În romanul Un viitor strălucit, viaţa în doi se compune dintr-o rutină, din mici gesturi tandre, fragile, dar şi dintr-o mică ranchiună. Totuşi, nimic sarcastic. Cum aţi găsit, în derularea acestei poveşti, echilibrul între luciditate şi bunăvoinţă? Acest echilibru presupune un amonte al scriiturii sau îl găsiti chiar în timp ce scrieţi? Detaliul, gestul mărunt joacă un rol important în scrisul meu: acestea sînt pentru mine revelatorul unei stări psihologice şi al unei relaţii cu lumea. Este acel „Show, don’t tell“ al americanilor. Trebuie să-i dai cititorului posibilitatea de a simţi, nu să-i impui idei. Literatura nu este vie decît atunci cînd permite o identificare a cititorilor cu personajele. Şi nu satira mă interesează, ci mai degrabă să arăt toate feţele unei realităţi şi să-mi înţeleg personajele. Helen, de exemplu, este la început, pentru Marie, o femeie ostilă, apoi o soacră îngrozitoare, dar pentru cititor, ea este totodată Elena, o fetiţă fragilă, o tînără curajoasă, o femeie hotărîtă care i-a scos din România pe soţul şi fiul său şi căreia nu i-a fost frică de nimic. Cum îmi vin ideile? Deseori, de la o zi la alta. Un personaj începe să existe, mă gîndesc mult la el, iar dimineaţa, cînd […]