Romani si evrei in exilul romanesc

I. Contributia evreilor din exil Fatetele exilului In cadrul vastei categorii intitulate, mai mult sau mai putin eufemistic, a „romanilor de peste granita“ sau „din afara granitelor“, a „romanilor de pretutindeni“, a „diasporei“, a „emigratiei“ etc., a existat, pina la Revolutia din Decembrie 1989, si un segment aparte, bine conturat, desi redus numericeste, numit, in virtutea angajamentului sau politic, „exil“. Exilul are o veche traditie in istoria Romaniei. Primul exil, cel postpasoptist, a „facut“, la propriu, se poate spune – pornind, practic, de la zero, si-n conditii inimaginabil de vitrege – statul roman modern. Natiunea romana insasi, intr-un fel, s-a nascut in exil, mai precis la Paris, acolo unde a fost inaltat pentru prima oara, o data cu victoria Revolutiei din februarie 1848, in Franta, si drapelul national, tricolorul. Cel de-al doilea exil – si, sa speram, ultimul din istoria noastra – incepe o data cu instaurarea dictaturilor, in 1938, si, mai concret, in septembrie 1940, o data cu instalarea guvernarii legionaro-antonesciene. Facind deliberat abstractie de perioada complexa a „celor trei dictaturi“, dintre 1938 si 1944 (dictatura regala a lui Carol II – 11 februarie 1938-5 septembrie 1940, guvernarea Antonescu-Sima – 6 septembrie 1940-24 ianuarie 1941 si, in sfirsit, regimul […]