România 2017: sîntem un singur popor

Dacă ar fi să ne păstrăm strict în chestiunile locale, mai mult sau mai puțin importante – dar care stîrnesc isterii și mari agitații pe scena politică românească –, este greu să nu amintim măcar de faptul că anul politic se încheie, în România, cu tensiunile pentru formarea unui nou guvern. Se pune capăt unor zile de bla-bla-bla politic, cu fel de fel de scenarii și tot felul de supoziții, altele decît realitatea rezultată din alegerile care s‑au încheiat în bune condiții, după cum au reiterat președintele României, dar și Ambasada SUA, care, de această dată, nu a mai adăugat alte comentarii. Ca observație de pensionar fost prozator: pentru prima dată, STS-ul a ieșit cu un comunicat, care menționează că veghea­ză/a supravegheat ca nici un atac cibernetic exterior să nu influențeze rezultatele votului din România. Harașo, am putea spune, la noi, nu e ca la americani, unde CIA și apoi președintele încă în exercițiu, Barack Obama, au confirmat implicarea rușilor. Dar la alegerile de pînă acum, avansăm timid întrebarea, cum a fost? Nu așteptăm răspuns, of course.

Revenim la ceea ce este de domeniul Breaking News (la noi, nimicurile sînt Breaking News). Pe fondul confirmării votului marilor electori din SUA, care l-au susținut pe Donald Trump să devină al 45-lea președinte al SUA, a avut loc asasinarea ambasadorului Fe­derației Ruse la Ankara de către un polițist turc. Considerat un atentat terorist și de către Rusia, și de către Turcia, și de către SUA, de toată lumea. Avem un atentat terorist și un Berlin, cu morți și răniți, care cu greu a fost acceptat ca fiind atentat terorist, după ezitările Angelei Merkel și ale autorităților germane locale. Vezi tu, Doamne, să nu se inflameze situația și să jignească marile comunități musulmane din Europa. Donald Trump a fost categoric: „Teroriștii islamiști îi atacă încontinuu pe creștini. Trebuie să ne schimbam modul de a gîndi acest lucru“. Afirmație tranșantă, imposibil de rostit de către Barack Obama, care ar fi evitat orice referință vehementă la islam și islamiști. La acestea se adaugă și un alt incident armat, consumat la Zürich – nu se știe cine pe cine a atacat și nici cine pe cine a împușcat, dar evenimentul s-a produs la un centru cultural/o geamie din orașul helvet.

Ce urmează să se întîmple în următoarele săptămîni? Atît pe plan intern, cît și pe plan extern. Să evaluăm situația internă. Ar fi de preferat ca părțile aflate azi în dispută – PSD+ALDE (care au încheiat un protocol de colaborare și guvernare, contrar tuturor speculațiilor/diversiunilor lansate în spațiul public, în mod cert, nu întîmplător) și celelalte partide parlamentare – împreună cu un președinte care nu și-a ascuns preferințele – să ajungă la o formulă de coabitare și colaborare. Instituțională, cum vrem s-o numim, în interesul întregii națiuni române. Al cetățeanului. Al tuturor cetățenilor. Votul exprimat neted, pe 11 decembrie, a confirmat eșecul cruciadei anticorupție, împinsă dincolo de limitele legalității. Lupta anticorupție în sine nu duce la nimic, dacă nu este direct legată de celelalte chestiuni – multe și importante – de zi cu zi sau de perspectivă ale națiunii. Răz­boiul româno-român și clivajul indus în societatea românească de regimul lui Traian Băsescu, precum și de reprezentanții lui de marcă (PDL transformat într-un PNL de strînsură) ar trebui să înceteze. E bine că a apărut o alternativă de a face politică altfel, USR, dar el trebuie confirmat pe teren, în lucrul direct cu masele. Cu poporul. Oricît de prețios sau demodat ar suna cuvîntul „popor“. Germanii au ieșit în stradă în 1989 și au strigat: Noi sîntem poporul (Wir sind das Volk), pînă ce s-a ajuns la Noi sîntem un singur popor (Wir sind ein Volk).

Noi sîntem, ar trebui să fim un singur popor. Acel popor care a realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, acel popor care și‑a dorit să intre în NATO și UE și care a reușit. Acel popor care chiar ar vrea să trăiască bine. Ce s-a întîmplat de a intrat dihonia în poporul român? Cum de s-a ajuns de la Iuliu Maniu la Alina Gorghiu? De unde atîta intoleranță și atîta îndîrjire? Ce se poate face? Se pot face multe. Trebuie calm, înțelepciune și depășirea opțiunilor partizane. Ne ciorovăim acum pe cifrele anunțate de PSD, pentru creșterea salariilor și a pensiilor. Puțin probabil să se reușească, dacă se ţine cont de dimensiunea promisiunilor și de precaritatea surselor de finanțare. Dar nimic nu e imposibil, dacă depășim ura și resentimentele, de toate felurile și de toate gradele, care macină, inutil și perdant, societatea românească.

Mai sînt și alte priorități: va fi necesară o lege a răspunderii magistraților; va fi necesar controlul asupra serviciilor secrete, pentru ca activitatea lor să nu fie implicată în jocurile politice sau în actul de justiție. O grațiere sau o amnistie nu ar fi un abuz sau o încurajare a corupției, ci un gest umanitar, de bunăvoință, chiar și pentru cei căzuți în păcat. Banii, luați banii hoților! Fol

low the money! Zece ani de puș­cărie pentru orice matrapazlîc, mare sau mic, nu rezolvă nimic. Legea să se impună de la sine, fără forțarea ei, prin DNA și celelalte organisme care fac și dreg, încît nimeni nu mai înțelege cine e vinovat cu adevărat și cine are dosar făcut doar pentru denunțuri nedovedite în nici un fel. Nu DNA trebuie să decidă agenda politică a României. Turnătoria și deschiderea de dosare penale au devenit un sport național în România.

Dezvoltarea României și trăitul mai bine nu se fac prin declarații, mai mult sau mai puțin inspirate. E nevoie de timp, de energii puse în slujba Statului, în care să creadă întreaga suflare românească, racordată la temele internaționale, ale UE și NATO, dar nerenunțîndu-se la prerogativele naționale. Basarabia nu trebuie lăsată de izbeliște și pe mîna unor iresponsabili precum Igor Dodon. Multe teme grave și importante, care caută răspunsuri și soluții concrete. Vorbim de­spre interesul național, dar sîntem departe de a lucra pentru el. Președintele Klaus Iohannis va trebui să fie extrem de prudent la fiecare pas făcut, pentru a-i uni pe cetățenii țării și a nu‑i dezbina. Cum a făcut, din păcate, Traian Băsescu, reapărut pe scena politică cu aceeași aroganță și șmechereală proferate preț de două mandate. Avem nevoie de funcționarea unui guvern care să nu fie boicotat doar de dragul de a se alege praful și de capra vecinului, avem nevoie o lege, o lege a răspunderii magistraților, care să limiteze abuzurile din justiție. Și ar trebui găsite căi pentru o coeziune a întregii societăți românești, care să întîmpine 1 Decembrie 2017 cu fruntea sus. E posibil să ne reunim între noi ca să fim un popor? Rămîne de văzut și, cred eu, de dorit. La Mulți Ani tuturor și un 2017 plin de bucurii!