Romania, donator international

  • Recomandă articolul
Dupa ce a fost sustinuta de institutiile internationale in perioada de dezvoltare, dupa aderarea la Uniunea Europeana, se considera ca Romania a ajuns la un nivel de dezvoltare la care nu mai are nevoie de asistenta, urmind sa contribuie la asistarea altor state de-a lungul proceselor lor de tranzitie si dezvoltare. Aceasta este concluzia conferintei de la Bucuresti consacrate Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM). 12 tari care au beneficiat de asistenta pentru dezvoltare – printre care si Romania – devin donatoare si investesc in dezvoltarea tarilor mai sarace. Anul trecut suma investita de ele a fost de aproape 600 de milioane de euro. La o conferinta de la Bucuresti, dedicata contributiei Romaniei la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), Machiel Salomons, coordonatorul rezident interimar al ONU pentru Romania, a apreciat progresele facute de Romania in domeniul atingerii ODM, in special in ceea ce priveste combaterea saraciei severe si lupta cu flagelul HIV-SIDA. El a observat ca, desi progresul catre unele obiective este rapid, apar alte provocari, cum ar fi declinul demografic. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) deriva din Declaratia Mileniului, adoptata de 191 de tari si semnata de 147 sefi de stat si guvern in cadrul Summit-ului […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }