România şi „reţeta“ Holocaustului
Armin HEINEN - România, Holocaustul şi logica violenţei
- 27-01-2012
- Nr. 609
-
Andrei MURARU
- ISTORIE
- 9 Comentarii
Există o cultură a violenţei, a poftei de răzbunare şi a urii. Execuţiile sumare, actele de tortură, masacrele şi lichidarea unor oameni nevinovaţi în modurile cele mai barbare nu pot fi explicate doar prin plăsmuirea unor ideologii radicale, prin executarea unor ordine ultimative sau prin fanatismul şi dramele individuale exacerbate în contextul războiului. Pentru a coborî în subteranele istoriei şi a identifica alte cauze, mai profunde şi mai complexe, îţi trebuie cu certitudine cîteva instrumente necesarmente vitale. Inventarul tehnic (documente de arhivă, mărturii, literatură de specialitate, lucrări de psihologie social-politică etc.) trebuie suplinit de abilitate, fler, intuiţie, curajul interpretării şi noutatea analizei. Armin Heinen îmbină toate aceste călităţi şi dovedeşte o fascinantă putere de a căuta mereu răspunsuri dincolo de teoriile tradiţionaliste şi simplificatoare. Cartea sa, România, Holocaustul şi logica violenţei (publicată în Germania în 2007 şi tradusă anul trecut în limba română), încearcă să descifreze motivaţiile şi condiţiile care au făcut posibilă dispariţia unei părţi importante din comunitatea evreiască. Acum mai bine de un deceniu a fost tradus în limba română primul său volum (teza de doctorat a autorului, susţinută la Trier în 1984), pe care mulţi istorici îl consideră şi astăzi o carte-etalon despre Mişcarea Legionară (Armin […]
Mulțumesc pentru mesaj. Spațiul virtual e larg. Încap și lichelele, din păcate. Dan Culcer
Domnului Dan Culcer, regrete ca a ajuns dubla victima a unui biliard la care, probabil, nici n-a visat; ma consolez ca amintirile m-au inspirat, oportun, sa folosesc optativul in raspunsul dat “celuilat”.
In ce-l priveste pe acesta din urma, e un caz neindoielnic de barbatie si “curaj” –ca tot l-a pus in discutie-, al elocventei calitatilor omului nou (romanul de omenie ori omul de romenie, distilat in savante atanoare moral-ideologice) si-l las sa-si deguste in paradisului sau de buzunar portioara de dopamina “cinstit” cistigata.
Mulțumesc pentru precizare. Dan Culcer, cel adevărat, care nu uzurpă identitatea nimănui, Vă rog să blocați IP-ul uzurpatorului. Dacă aveți mijloacele tehnice. Dacă nu, o să mă adresez intreprinderii care asigură hostingul. Vă rog să semnalați situația redactorului șef al revistei. Dan Culcer
IP-urile sint diferite. Comentariile sint publicate asa cum vin la redactie. Moderarea lor tine de alte criterii (sa nu fie injurioase, sa contina un limbaj civilizat si „la subiect” etc.).
Regretam aceasta situatie.
Cineva folosesțe identitatea mea. Nu am scris mesajul adresat lui Daniel StPaul. «Ai vrut sa spui ceva ?
Iti lipseste si curajul si mintea. Nu e o chestiune de hermeneutica. Popozitatea nu tine loc de nici una.»
Rog redacția sau webmasterul să compare IP-urile, Doar dacă și acestea pot fi copiate și piratate. Să mi se confirme falsul sau să mi se dea o explicație.
Dan Culcer
@Dan Culcer
Am spus exact ce voiam sa spun; ma mai gindesc daca faptul ca asta nu are aderenta la perfectiunea-va sferica sa-l marturisesc ca pacat mortal la confesiune. Daca sinteti Dan Culcer cel de legenda, imi zic ca lucrarea vremilor si a metatezei in rindurile rangurilor boieresti (de-acum lasate la vatra) nu-i spectacolul cel mai inaltator. Si, a propos, cind cetiti prin subsoluri, va chaussati lunetele ca sa vedeti cum stam cu delirul \”hermeneutic\”? Ca, despre grossierete, probabil ca auxiliarele optice nu ajuta.
@Daniel StPaul
Ai vrut sa spui ceva ?
Iti lipseste si curajul si mintea. Nu e o chestiune de hermeneutica. Popozitatea nu tine loc de nici una.
Exista demersuri de cunoastere ori de informare pe care se cuvine sa le intreprinzi, oricit de inconfortabila li s-ar dovedi intreprinderea, dar nu mai putin importanta e si calificarea surselor pe care ea s-ar putea sprijini. Imi imaginez ca intentia recenzentului cartii lui Heinen este de a o recomanda tocmai pentru un asemenea demers; personal, ii multumesc ca mi-a procurat un motiv pentru…dimpotriva. Ca sa n-o mai lungesc, daca in cazul masacrului de la Odessa, a carui gravitate este dincolo de orice indoiala, autorul tine sa-si accentueze argumentatia cu fraze de genul „Sîngele victimelor a devenit sînge de jertfă, iar fumul gros al depozitelor – fum de tămîie pentru o lume mai bună, în timp ce apa Mării Negre, care a înghiţit cadavrele, a curăţat oraşul de toată ocara. […] Iadul războiului împotriva puterii sovietice impunea, cel pu-ţin, dominarea rituală a acesteia“ (p. 130) mi se pare destul de limpede ca el a ajuns sa mizeze nu doar pe detasata, obiectiva, argumentare ci si pe supralicitarea delirului „hermeneutic” ori a a afectelor de gust discutabil intr-un studiu serios.
Poate să existe o logică a violenței? Dramele petrecute asupra evreilor (exacerbate în contextul războiului) nu au nici o logică. Înțeleg tendința de „extrateritorializare a vinovăției“ (Michael Shafir), pentru că atâta timp cât nu există nici o justificare asupra actelor comise este mai confortant să îți placă să crezi că altcineva din afară a impus sau a sugerat astfel de idei.
Nu numai în perioada comunistă cunoașterea Holocaustului românesc a fost tratată deficitar, dar și astăzi studiile și cercetările sunt puține și anevoios accesibile.
Cartea profesorului Armin Heinen „România, Holocaustul şi logica violenţei“ va umple un gol în spațiul necunoașterii „istorie culturale“ comparative a Holocaustului.