Romanian psycho

Scriam, la momentul respectiv, despre volumul cu care M. Duţescu a debutat în 2010, Şi toată bucuria acelor ani trişti (Cartea Românească; volum cîştigător a două premii importante: Eminescu, la Iaşi, şi „Iustin Panţa“, la Sibiu, că marca, printre altele, şi o etapă istorică importantă, prin bifarea „capitolului obligatoriu despre comunism“ (sintagma lui Dan Sociu), abordat din perspectiva ultimei generaţii care mai poate avea pretenţia unor amintiri cît de cît coerente şi consistente din „epoca de aur“. M. Duţescu este născut în 1979, avea deci zece ani în 1989. Semnificativ în acelaşi timp era şi faptul că volumul apărea la finalul unei decade de recuperări masive a produselor „culturale“ definitorii pentru epoca comunistă. Încă de prin 1998, televiziunile private au început să redea pe post vechile şlagăre şi „capodoperele“ cinematografice ale perioadei comuniste şi să repună în circuit vedete care păreau deja „casate“. În acest context, copilăria în comunism, revizitată relaxat, a fost ultima care a venit să completeze tabloul. Se încheia astfel prima etapă de tranziţie spre democraţie, prin capitalizarea, în sfîrşit, pe lîngă resentiment, şi a nostalgiei. Nostalgie pe care miza şi M. Duţescu în Şi toată bucuria acelor ani trişti, în timp ce nu uita niciodată să […]