„Românii nu își dau seama cît de apreciat este Dinu Lipatti la nivel internațional“
Interviu cu Mark AINLEY
- 21-10-2016
- Nr. 845
-
Silvia DUMITRACHE
- Interviu
- 1 Comentarii
În 2017 va avea loc Centenarul Dinu Lipatti, iar în pregătirea acestuia Asociaţia Opus a organizat, în perioada 6-14 octombrie 2016, proiectul „Lipatti – Restituiri“. Coordonatorii proiectului – finanţat de Ministerul Culturii – sînt Monica Isăcescu şi Ştefan Costache, realizatori de emisiuni la Radio România Muzical, organizatorii Zilelor Lipatti 2010 şi 2012. Invitatul special al acestui eveniment a fost pianistul canadian Mark Ainley, cercetător pasionat al lui Dinu Lipatti, care a reuşit să descopere o serie de înregistrări pierdute ale pianistului român, astfel dublîndu-se numărul de minute disponibile pînă acum din înregistrările după Lipatti, accesibile publicului larg prin intermediul unor case de discuri prestigioase, precum EMI. Mark Ainley a susţinut trei conferinţe, în Bucureşti (pe 6 octombrie, la Universitatea Naţională de Muzică, şi pe 14 octombrie, la Colegiul Noua Europă) şi în Cluj Napoca (pe 10 octombrie, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“). Pe 14 octombrie, la Colegiul Noua Europă, a fost lansat noul site dinulipatti.org – o monografie online ce va cuprinde informații legate de opera interpretului şi compozitorului Dinu Lipatti şi de viaţa acestuia, interesante atît pentru specialiști, cît și pentru publicul larg. Cum l-ați descoperit pe Dinu Lipatti și cît de mare este influența lui în […]
Din nefericire, însemnarea de mai sus s-ar putea intitula, tot aşa de bine, “Românii nu-şi dau seama cît de indiferent le este/le-a devenit Dinu Lipatti…” Figura-i tragic-luminoasă îi inspiră pe cei care – mai mult pe-aiurea- încă mai au simţul, cultul valorilor; la noi , aidoma casei lui ajunsă la cheremul samsarilor celor mai veroşi, icoana lui cea făr’ de candelă stă a se părăgini, ce “noroc” că se mai întîmplă cîte-un centenar….
Ne-a rămas, solară, dar, vai, prea neindustulatoare, moştenirea înregistrărilor sale, avem arhivate imagini foto , ca prin minune, chiar vocea-i şi, pînă acum, nici un semn că s-ar fi păstrat imagini în mişcare capabile să ne dea iluzia că-l putem viziona live ; personal, pe lîngă nedreptatea cruntă a vieţii atît de timpuriu curmate, mă nemângăie nespus şi această lipsă . Am ascultat pe net interviul din 27 iulie 1950 de la Radio Genève şi nu înţeleg prea bine de ce din , totuşi, consistentul material înregistrat în studio (“plus de 25000 de mètres de bande magnetique…42 kilos de ruban d’acier” din care s-au asigurat “24 faces de grands disques” – LP, aş dori să nădăjduiesc, tehnologia exista de doi ani la vremea aceea – ni se împărtăşeşte doar o măruntă parte). Mi-aş dori atît de mult ca apropiata aniversare să-mi facă de ruşine pesimismul, scepticismul.