Romanul Dorinei Georgescu, Ţărmul sculptat (Editura Semne, 2015), este una dintre acele cărţi care se pot citi cu plăcere, la sfîrşit de săptămînă sau într-o vacanţă (fireşte nu de cititorii împătimiţi ai lui Joyce!).
Neîndoielnic autoarea cunoaşte destul de exact ingredientele din care se poate prepara un roman de succes: în cartea ei, există cîte puţin din toate, cantităţile sînt bine dozate, povestirea se desfăşoară fluent şi fără prea multe complicaţii psihologice, căci – vorba unui personaj – „am doar douăzeci şi opt de ani, vreau distracţie, aventură şi dragoste“.
Spre deosebire de alţi reprezentanţi ai prozei de ultimă/penultimă oră, autoarea nu‑şi recrutează personajele din zonele de la marginea societăţii; eroii ei sînt oameni cu bani, care au ajuns (uneori prin propriile lor strădanii) la importante poziţii sociale (oameni de afaceri, „gulere albe“, medici sau gazetari de succes) şi la o stare de confort material care îi face să trăiască fără grija zilei de mîine, au case de vacanţe luxoase, se îmbracă frumos, poartă bijuterii de preţ, folosesc parfumuri scumpe şi îşi permit să piardă sume impresionante la poker. Acţiunea se desfăşoară în decorul exotic al insulei Tenerife, unde personajele se confruntă cu situaţii care ar putea deveni drame, dacă umanitatea din paginile romanului ar avea vreo disponibilitate pentru dramă. Dar aici toate evenimentele sînt trăite cu o ciudată lejeritate, după un deces în familie, se mai pune de o distracţie sau de o partidă de dragoste, iar sentimentele sînt de o superficialitate deconcertantă.
Cuplurile se fac şi se desfac ca la roata norocului, dragostea durează de regulă nu mai mult de patruzeci şi opt de ore (doar Aurora, protagonista romanului, e ceva mai constantă în sentimente, întreţinînd timp de zece ani o relaţie cu un bărbat căsătorit, care o părăseşte în cele din urmă, după ce o lasă însărcinată), iar mai importantă decît orice este cariera.
Şi pentru ca din acest roman să nu lipsească nimic din reţeta cărţilor de succes, autoarea mai adaugă şi cîteva elemente de fantastic (mama Aurorei are darul premoniţiei, eroina întîlneşte pe plajă un soi de ,,clarvăzător“ familiarizat cu secretele personajelor, care, în final, se dovedeşte a fi tocmai sufletul ei pereche), senzaţionalul se face la rîndu-i prezent, ca în treacăt (Aurora moşteneşte ovulele surorii sale, se supune unui tratament de fertilizare artificială şi îi naşte acesteia un copil postum), nu lipsesc nici răsturnările spectaculoase de situaţie (mama eroinei ajunge în final, din umila situaţie de menajeră, soţia patronului său multimilionar), iar rezultatul (şi în aceasta constă surpriza) va fi o carte mai interesantă decît pare la prima vedere. Căci ar fi foarte uşor să o acuzăm pe Dorina Georgescu de superficialitate în tratarea personajelor, dacă asemenea tipuri umane, lipsite de o viaţă sufletească profundă, n-ar fi fabricate în serie de societatea actuală. Iar cartea mi se pare relevantă cel puţin sub aspectul ei sociologic, reuşind să surprindă, în datele lor esenţiale, psihologia şi mentalitatea unui grup social cristalizat în societatea românească în deceniile de după 1990.
Dorina Georgescu reuşeşte astfel să aducă în prim-plan un mizerabilism de un soi mai aparte, care provine dintr-o mortificare a sufletului, incapabil să mai vibreze profund, personajele sale fiind condamnate la o existenţă superficială, mimetică, plasată sub semnul butaforic al kitschului. L-am putea numi mizerabilismul fericirii, dacă vom defini fericirea prin confort material, posesia unor obiecte care oferă prestigiu social, lipsa de responsabilitate în plan profesional şi accesul la distracţii.
Tocmai din cauza neputinţei lor organice de a avea trăiri autentice şi profunde, personajele Dorinei Georgescu sînt, în ciuda declaraţiilor lor pline de patetism, comice, căci constituie toate, într-o modalitate sau alta, ipostaze ale omului-kitsch. Nu ştiu dacă autoarea face acest lucru în mod asumat şi conştient, dar, voit sau nu, ea ajunge la un asemenea rezultat, realizînd, la rîndul ei, un roman (dacă nu cumva avem de a face – ceea ce ar fi mult mai interesant – cu o parodie) care se integrează şi el în estetica kitschului (kitschul e doar una dintre categoriile fundamentale ale modernităţii).
Dorina GEORGESCU
Ţărmul sculptat
Editura Semne, Colecţia „Inedit“,
2015, Bucureşti; 173 p.