Romanul unui „hot de povesti“

Exista in literatura romana actuala scriitori remarcabili asupra carora condeiele critice se opresc prea putin, si atunci doar cu o ciudata condescendenta, si pe care istoriile literare (veritabile sau simple succedanee) ori „listele“ (mult prea) subiective ii trec la capitolul „si altii“ sau ii ignora. Pe Radu Tuculescu criticii de prim-plan ai perioadei postbelice nu par sa-l fi agreat. Dovada ca e absent din mai toate panoramele istorice si cu ambitii evaluative ale acestora. Nici Nicolae Manolescu, nici Eugen Simion (care doar il mentioneaza intr-o fugara enumerare la capitolul despre echinoxisti din Scriitori romani de azi), nici Eugen Negrici nu-i acorda atentie. Dumitru Micu si Marian Popa il amintesc in treacat in istoriile lor, cel de-al doilea dedicindu-i un paragraf conventional intr-un capitol despre „proza de situatii“ si plasindu-l alaturi de autori precum Dumitru Matala sau D. Kalmuski. – Un prozator-virtuoz inzestrat cu intuitia muzicalitatii textului Atitudinea reticenta a criticii fata de proza lui Radu Tuculescu are mai multe explicatii. Ea s-ar putea datora, bunaoara, excentricitatii autorului in raport cu gruparile literare cu vizibilitate ale ultimelor doua decenii si jumatate, ca si inadecvarii la orizontul de asteptare al criticii in diferite perioade. In anii ’80, scrisul acestui autor este de […]