Roşia Montană şi moartea statului-capital

Există 10.000, 15.000, zeci de mii de Roşii Montane – cîte una, poate, pentru fiecare dintre cei care protestează ori susţin protestele – şi în acelaşi timp e vorba despre una singură. Pe măsură ce protestele continuă, informaţiile devin copleşitoare, căci povestea acestei exploatări este o hîrtie de turnesol pentru un complex de probleme care ţin şi nu ţin de specificul românesc. E vorba, e adevărat, despre paradigma mentală a anticomunismului metisat cu neoliberalismul preluat pe nedigeratelea: fascinaţia investitorului străin, panaceul socio-economic în faţa căruia popor şi politicieni deopotrivă sînt condiţionaţi să se închine; interiorizarea „vinei comuniste“ („cianura morală“ pe care o acuză Vladimir Tismăneanu) care ne ţine într-o perpetuă condiţie infantilă în faţa „adevăratului capitalism“ pe care-l avem încă a deprinde; o exacerbată disponibilitate a guvernanţilor către autocolonizare, care face ca autodeterminarea să fie o ficţiune în faţa veşnicului complex de elev premiant în faţa Bruxelles-ului şi a „aliaţilor europeni“; o definiţie deficitară a conceptului de democraţie, care îndeamnă către subestimarea cetăţenească (prin clasica diviziune între „civilizaţi“ şi „plebe“). Chiar şi aşa, e totuşi uimitor să auzi că pentru actualii guvernanţi, şi chestiunea Roşia Montană (ca şi anterior, pe vremea altui guvern, Legea sănătăţii) e o problemă de PR […]