Rosturile pledoariei

Ajuns la a XXV-a ediţie, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ, încheiat weekend-ul trecut, stă de cîţiva ani sub semnul sloganului „Pledez pentru tine(ri)“. Nu ştiu dacă jocul de cuvinte aparţine directorului teatrului şi al festivalului, actorul Liviu Timuş, ori echipei sale, cert este că e de o benefică rezonanţă atît pentru practica evenimentului, cît şi pentru o mai largă vocaţie teoretică. În definitiv, persoana a doua a pronumelui personal traduce dreptul pledoariei de a se referi la toţi actanţii spectacolului, fie ei creatori ori receptori, dar – şi unii, şi alţii – aflaţi, într-un fel sau altul, în postură de victimă (cel puţin potenţială). Or, într-o atare situaţie (nu e artistul, de care fel ar fi să fie el, mereu un dansator pe sîrma întinsă peste o crevasă care îi iese perpetuu înainte şi după care se ţine ca să forţeze existenţa să aibă rost? Cum ar fi zis Arghezi: „primejdia te paşte şi-o cauţi orişiunde“), festivalul de la Piatra Neamţ este un act de solidaritate cu toţi participanţii la gestul teatral. Pe de o parte. Pe de alta, este expresia cea mai nouă şi (cu toate inevitabilele mize ratate) cea mai împlinită a unor experienţe trecute (Întîlnirile […]