Ruptura. Dialog cu Gilles Marin-Chauffier si Jerome Begle

In cotidianul Le Monde din 30 ianuarie 2007, André Glucksmann a facut publica optiunea sa pentru Nicolas Sarkozy. Articolul a declansat nenumarate dezbateri si luari de pozitie in lumea intelectuala franceza, cel mai adesea negative si virulente. Angajamentul maoist din anii saptezeci al lui Gluksmann este binecunoscut: o asociere (suprarealista, dupa propria marturisire) a libertatii absolute si a autoritatii absolute deopotriva. Glucksmann nu a cautat niciodata sa-si gaseasca o scuza, chiar superficiala, nici sa cosmetizeze perioada extremista din evolutia sa. A recunoscut, dimpotriva, in Soljenitin si Montaigne, spiritele care l-au ajutat sa iasa din „aerul timpului“ si sa respire de unul singur, dincolo de atmosfera fetida si incarcata a Frantei giscardiene, eliberat de umbra lui Althusser sau a lui Sartre: un intinerar surprinzator, atipic, in orice caz, si autocritic, care are valoarea unei reconvertiri morale, daca nu filozofice. Astazi, in pragul alegerilor prezidentiale din Franta, preferinta intelectuala pentru Nicolas Sarkozy este la fel de limpede, onesta si asumata ca aceea de odinioara. (L.P.) Paris Match: Ati fost atins de amploarea si agresivitatea unor comentarii din presa dupa articolul dumneavoastra publicat de Le Monde? André Glukcsmann: Au fost si alte mii de reactii pe Internet, unele intelegatoare, altele extrem de agresive, […]