Ruşinea şi remuşcările

În urmă cu cîţiva ani, am avut şansa să traduc două piese contemporane româneşti într-o antologie care a apărut anul trecut la Editura Koinonia din Cluj. Au fost două texte de Gianina Cărbunariu şi Petre Barbu, Stop the Tempo şi Tatăl nostru care eşti în supermarket… Într-o emisiune televizată, i-am spus lui Ovidiu Pecican, referindu-mă la diferenţa dintre dramaturgia maghiară şi cea română, că cea din urmă este mai radicală şi alternativă. Alternativă nu datorită ideologiei, ci în şi prin text, dacă aceste două aspecte se pot deosebi strict. Dramaturgia maghiară este mult mai literară, mai „cultă“, mai „bine-crescută“. Piesele maghiare clasice (poate cu excepţia lui Bánk bán de József Katona – 1819) sînt mult prea frumoase şi mult prea ideatice pentru a putea fi veritabile opere de teatru care n-ar trebui doar să emane fraze sublime, dar şi să îl atingă şi să-l intrige pe spectator. Tragedia omului de Imre Madách este un opus magnum care-şi găseşte inspiraţia în Goethe; graţie călătoriei prin istoria universală, pe care Lucifer i-o propune cinic lui Adam, ea este aproape imposibil de pus în scenă.   O altă problemă este prezenţa anemică a teatrului şi a dramaturgilor în literatura maghiară. Teatrul maghiar nu […]