Să o (re)descoperim pe Floarea Ţuţuianu

După ce s-a făcut cunoscută în Franţa, Polonia, Noua Zeelandă, Germania, Cehia şi, prin antologii colective, în Statele Unite ale Americii, poezia Floarei Ţuţuianu a ajuns anul acesta şi în Italia, graţie traducerii Angelei Tarantino, o românistă de marcă (profesor de limba şi literatura română la universităţi prestigioase precum cea din Florenţa şi „La Sapienza“ din Roma, istoric, critic şi traducător de literatură română). Angela Tarantino optează pentru o ediţie bilingvă, antologînd şi traducînd poezii din toate cele cinci volume ale Floarei Ţuţuianu, de la debutul acesteia din 1996, reprezentat de Femeia peşte, pînă la Mărinimia ta, publicat în 2010. Aşezarea în fruntea antologiei a trei poezii din Arta seducţiei (2002) dovedeşte o profundă înţelegere a unor paralelisme şi interferenţe fertile ce se află la temelia poeticii Floarei Ţuţuianu.   Erosul, căutarea religioasă şi cea a cuvîntului poetic se desfăşoară în acelaşi registru senzualist şi carnal. Acelaşi tumult ori spasm voluptuos îşi pun amprenta asupra acestor aspecte existenţiale fundamentale care adesea se amestecă, sporindu-şi semnificaţiile. Trăirile sînt viscerale şi, în consecinţă, trupul se impune ca protagonist. El este principalul catalizator metaforic al imaginilor prin care poeta îşi reprezintă vocaţia („..în curînd pielea mea va avea gustul hîrtiei/ bună la scris […]