Salarii, pensii şi voturi

  • Recomandă articolul
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat (responsabil?) legea creşterii salariilor profesorilor cu 50%, aşa cum a fost votată (iresponsabil?) în Parlamentul României. Preşedintele României a semnat punerea în aplicare şi a unei alte legi, prin care se cere să le crească pensiile cu 50% şi cetăţenilor care au lucrat în condiţii grele şi toxice (aşa-numitele categorii I şi II). Totul este absolut legal şi constituţional, şi omeneşte de înţeles, astfel că sub aspect juridic nu s-ar putea ridica obiecţii. Ceea ce nedumereşte şi, deja, naşte aprige discuţii, polemici şi acuze de tot felul, sînt consecinţele financiare şi economice ale unui astfel de demers. Sigur că dascălii români sînt prost plătiţi, mai ales cei aflaţi la început de carieră universitară, sau cei din învăţămîntul secundar-preşcolar. Cadrele superioare – profesorii universitari şi cei cu funcţii – aveau/au o situaţie mai bună, chiar dacă nu la nivelul pretenţiilor standardelor europene, dar ceilalţi angajaţi din sistem au salarii mici. Acesta era/este adevărul care nu le face viaţa confortabilă, ca şi pensionarilor cu pensii extrem de mici, nu doar celor din categoriile I şi II. În afara unei pletore de foşti beneficiari ai sistemului comunist şi postcomunist, care au apucat salarii mari şi înainte, şi după […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }