„Sălile Teatrului Naţional sînt pline, deci este nevoie de acest teatru, în acest loc“

Interviu cu Mihai MĂNIUŢIU

  • Recomandă articolul
Regizor, autor de cărţi, profesor, Mihai Măniuţiu este, de cîţiva ani, şi director al Teatrului Naţional Cluj -Napoca şi, în această calitate, a iniţiat proiectul Întîlnirile Internaţionale, ajuns la cea de-a treia ediţie, dedicată lui George Banu. Am discutat despre ce înseamnă aceste Întîlniri pentru spaţiul teatral din Cluj, cum sînt concepute şi ce scop au, despre criteriile după care sînt selecţionate spectacolele şi, nu în ultimul rînd, despre ce înseamnă să îmbini activitatea artistică şi cea organizatorică.   Zilele Internaţionale de la Cluj au ajuns la a treia ediţie. Cum aţi conceput formatul acestor întîlniri şi ce aduc ele nou? Teatrul Naţional produce numeroase spectacole, semnate de regizori români sau străini, iar în cadrul Zilelor Internaţionale dorim să invităm critici din întreaga ţară ori din străinătate tocmai pentru a le oferi prilejul de a cunoaște aceste creaţii. Invitaţii Întîlnirilor Internaţionale de la Cluj sînt, de asemenea, practicieni ai scenei, directori de festivaluri sau programatori cu care ne-ar interesa să lucrăm în continuare, să dezvoltăm proiecte comune, să realizăm coproducţii, să facem schimburi culturale. Întîlnirile sînt doar începutul unui proces de lucru care continuă și se dezvoltă de-a lungul unui an, pînă la următoarea ediţie a acestui eveniment. Adevăratele confirmări […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }