Şaman sau despre străinii din interior

Şaman, romanul cu care debutează ca prozatoare Adina Dabija, este un hibrid intens personal între ceea ce se cheamă carte a iniţierii, roman autoficţional şi roman al formării spirituale. Cartea deschide şi o pistă ezoterică, direcţie mai puţin bătută în proza românească de dată recentă şi foarte recentă, plus un fascicul consistent în care se discută, ca într-o artă poetică integrată ficţional, statutul, rosturile şi efectele poeziei asupra celei/celui care o practică. Oricum am lua-o, cartea Adinei Dabija, care e şi o foarte apreciată poetă, are drept centru de greutate căutarea de sine, o căutare de ordin spiritual, şi interogaţiile dureroase, dar revelatoare pe care o femeie ajunge să le practice în diferite etape ale unui parcurs al autocunoaşterii. O adolescentă caută rostul lumii Eroina trăieşte, s-ar putea spune, dezrădăcinarea şi sentimentul inadecvării la fiecare prag al existenţei. Vine dintr-o familie de oameni simpli, dintr-un sat din Ardeal, şi la trei ani trăieşte primul cutremur existenţial: îi moare mama. Tatăl o dă unor rude, s-o creas­că într-un orăşel de provincie, gîndindu-se că o să aibă o soartă mai bună decît în Măgina, un loc încremenit în timp, pe care fata îl va purta în minte, aureolat şi încărcat de un […]