Saracie economica si saracie sociala in Romania de astazi

In vremuri de razboi, saracia este o realitate aproape obligatorie. Si cum in societatile de odinioara razboiul era o permanenta, pauperitatea il insotea in forma ei clasica: a penuriei materiale. Dupa pacea din Westphalia (1648) si, mai apoi, dupa revolutiile burgheze si dupa finalul razboaielor napoleoniene (1815), in Europa s-au configurat insule geografice si temporale de pace. Pentru primele, pilduitor este exemplul Suediei, unde vikingii de odinioara au devenit unii dintre cei mai pasnici locuitori ai continentului pina astazi. Pentru celelalte, se pot mentiona epoca dintre 1866 si 1914, anii interbelici (doar doua decenii!) si, in linii mari, era comunista (caracterizata doar metaforic drept „razboi rece“ si intrerupta de interventiile armatei rosii din 1956 si 1968). In toate aceste insule, separata de distrugerile materiale si spirituale presupuse de orice campanie militara, saracia a devenit principalul dusman de anihilat si, in orice caz, cel mai vizibil dintre vizitatorii hidosi ai vietii omenesti. Pentru multi dintre locuitorii Lumii Vechi, capitalismul si cursa lui au insemnat lichidarea saraciei, cel putin pentru segmente insemnate de populatie. Pentru altii, paradoxal, si macar pentru cite o etapa, comunismul a condus la o reimpartire a controlului resurselor si o redistribuire a valorilor, antrenind intr-o maniera diferita de […]