Sărbătoarea muncii

Cîtă putere stă, uneori, în amănunte! În noaptea de 31 decemvre 1919, rupînd fila ultimei zile din calendarul de perete, aşteptam să citesc, cum apucasem din copilărie: Trăiască anul nou etc. – O, încîntare fără seamăn a inovaţiilor! Pe foaia de adio a calendarului sta tipărit cu litere groase: Trăiască democraţia română! Calendarul meu nu era cît de puţin de provenienţă roşie. M-am emoţionat mult, fireşte; şi aspru m-am mustrat că, rob al rutinei, nu mi-a dat în gînd din iniţiativă proprie, că vremile sînt adevărat nouă, şi că chiar primul strigăt pentru anul nou, uzat de altminteri pîn’ la aţă, ar putea fi înlocuit cu vorbe de vibrantă prospeţime.   Calendarul timpurilor nouă avea să ne aducă o emoţie mai substanţială, prin sărbătoarea muncii. E particular de frumos cînd vechimea întinde mîna, cum am zice, noutăţii. Ziua de 1 Mai, din bătrîni a fost zi de chef. Sărbătoarea moştenită, din uzuală, s-a făcut oficială şi i s-a dat nume nou. Adevăr zic: botezul este mare taină. Amintiţi-vă cum s-a prefăcut eroul Perseu în Sfîntul Gheorghe, sau Afrodita însăşi în Sfînta Pelaghia. Să nu vă pară acesta lucru frivol. Cuvîntul e magie; omul rosteşte fiecare vorbă cu altă inimă. Nu […]