Şase zile în grădina îngerilor
Fragmente dintr-un dialog cu Doina CORNEA; GALERIE FOTO
- 08-02-2013
- Nr. 660
-
Marius OPREA
- SOCIETATE
- 4 Comentarii
La mijlocul lunii ianuarie, am avut privilegiul de a fi primit, şase zile la rînd, în casa de la Cluj a doamnei Doina Cornea (care nu mai primeşte ziarişti şi nu mai acordă interviuri, dar cu mine a făcut o excepţie, care mă onorează; îi sînt recunoscător atît doamnei Cornea, cît şi fiului ei, Leontin Iuhas, pentru marea încredere de care mă bucur din partea lor). Am reîntîlnit-o după multă vreme, întrucît doamna Doina Cornea a urmat un lung parcurs de refacere, după nefericite probleme de sănătate, timp în care a fost înconjurată de dragostea celor apropiaţi, evitînd însă orice altă întîlnire care putea să o suprasolicite. M-am bucurat nespus să o văd, ne-am îmbrăţişat, i-am dat o cutie de bomboane şi fotografii făcute împreună la o întîlnire anterioară. Leontin, fiul şi fidelul său protector, ne-a fost alături pe parcursul celor şase zile de dialog, care mi-au adus aminte de alte şase zile, petrecute alături de Vladimir Bukovski la Cambridge, în grădina sa, pe care am numit-o atunci grădina îngerilor. În casa doamnei Cornea m-am simţit aidoma ca în acea grădină a îngerilor. „Trecutul e prolog“, scria Shakespeare. Aşa am simţit, încă din prima zi, învăluit de cuvintele calde şi […]
Va permiteti sa-l jigniti pe Dl Oprea intr-un mod nedemn, facand tot felul de consideratii despre cum a ajuns sa fie primit de Doamna Cornea. Penibili sunt unii oamenii, grozav ar manipula pe toata lumea ca sa-si confirme propriile micimi.
Miscatoare rememorari, care pun pe ginduri, ale Doamnei Cornea; stiu cit ii este de greu, virsta si altele imputinindu-i puterile, sa faca fata exigentelor prelungite ale unui dialog promitator in restituiri. Ma intriga insa ceva: fostul “vinator de securisti” ajuns azi floare la butoniera unui securist (statutul e inca in dezbatere) notoriu isi va fi meritat privilegiul de a fi primit (in interes de serviciu?) sase zile la rind (in a saptea, banuiesc ca s-a odihnit) in casa Doamnei marturisindu-se penitential ca alt vestit “om de-a dreapta” si strigind “Pomeniti-ma, Doamna, intru imparatia Dumneavoastra …”? Ma tem ca interviewvatorul si-a acordat legea privata speciala (privilegiu) insistind neonorant si uitind, in prealabil, sa-si pomeneasca recentul act de bravura celei care a fost victima Securitatii . Poate ca Doamna Cornea isi va fi dat acordul spre spalarea cu hyssop a unui fost promitator om integru, dar amnistia generala nu se cistiga mizind pe transfer de bunavointa si uitare, in general.
P.S. Ma intreb daca autorul ori redactia OC apara cu armele din dotare fotografia Doamnei demnitatii noastre pentru ca imaginea sa nu poata fi copiata (ca atitea altele) de pe site. Apreciez…
Evocarea doamnei Cornea este simptomatică pentru stările de lucruri din Ardeal. Vreau să cred că în Banat nu s-a moştenit aceeaşi povară a intoleranţei societăţii bipolare (noi contra ei, români versus unguri)
Nu s-a dus discutia la problemele romanilor si a Romaniei de azi pentru ca toata lume este de de acord cu un singur lucru ; NU MAI ESTE NIMIC DE FACUT !