Scheletul din dulap era de plastic
- 17-05-2007
- Nr. 372
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- ISTORIE
- 0 Comentarii
O spun din capul locului: nu cred ca au cu adevarat temeiuri sa intre in panica aceia care sustin ca „dezvaluirile“ produse de deschiderea dosarelor fostei Securitati ar putea compromite oameni nepatati, ar putea distruge cariere, ar putea fi – cu alte cuvinte – nocive pentru viata publica romaneasca. Si, mai cu seama, nu reusesc deloc sa ma impac cu sugestia (cu atit mai perversa cu cit e mai insidioasa) care decurge din aceasta supozitie; formulata in termeni mai putin nuantati, ea ar suna cam asa: sa ne mai potolim odata interesul pentru „povestile“ din dosare, intrucit nu mai sint de actualitate, avem alte chestiuni importante la ordinea zilei, nu ne ajuta cu nimic sa mai dezgropam mortii; sa lasam scheletele din dulapuri sa se descompuna firesc, in timp… Argumentul principal al celor care se arata mefienti fata de scoaterea la lumina a anumitor informatii din anumite dosare este acela ca Securitatea, adevarata fabrica de fictiuni, a „inventat“ denunturi, note informative, angajamente scrise etc. etc., masluind realitatea. Va fi si inventat, dar va fi inventat oare totul? Si oare chiar nu se poate stabili care e doza de fictiune si care e procentul de adevar din aceste documente „necreditabile“? E […]