Schiţe dintr-un carnet de prozator

Printre prozatorii „încă tineri“, Florin Lăzărescu este, deja de ceva vreme, un autor despre care se poate spune că „s-a impus“. Deşi cărţile sale – volume ale unui prozator cu personalitate, am mai spus-o şi cu alte ocazii – nu s-au bucurat întotdeauna de o primire critică entuziastă, receptarea lor arată, per total, un consens în privinţa recunoaşterii profesionalismului acestui autor. Din punctul meu de vedere, Florin Lăzărescu ar merita citit cu mai mare atenţie (decît pînă acum) şi, totodată, plasat un pic mai sus într-o (relativă, fireşte) ierarhie valorică a prozei noastre actuale. Coerenţa interioară a prozelor sale – de la povestiri pînă la romanele deloc conformiste (Ce se ştie despre ursul panda, 2003; Trimisul nostru special, 2005;Amorţire, 2013) –, ca şi, de altfel, coerenţa de ansamblu a întregului său proiect prozastic, acurateţea scrisului, fineţea observaţiei, inteligenţa construcţiei epice şi, nu în cele din urmă, umanitatea profundă a universului pe care îl configurează (pe spaţii mai restrînse sau mai întinse) îl recomandă deja ca pe un prozator cu oarecare relief. De aceea, nu pot fi neinteresante textele adunate recent de prozator, sub titlul Întîmplări şi personaje. Volumul a apărut în colecţia „Ego-grafii“ a Editurii Polirom – nu într-una dintre […]