SCRIITORI DESPRE SCRIITORI. București: gradul zero între Orient și Occident

Dan Sociu, așadar, Nevoi speciale – una dintre atîtea alte proze autobiografice, am putea spune. O proză, însă, care nu-și propune să țeasă o poveste, care nu-și propune să incite sau să explice, în care nu găsești, printre rînduri, acea ambiție a romancierului de a scrie totul, de a construi o lume perfect validă, ci, mai degrabă, o proză scrisă într-o formă utilitară, sanitară chiar, de jurnal-partener-de-viață cu răspundere limitată sau de martor-al-unor-notițe-către-sine, notițe acute, precise, de o cruzime ucigătoare, notițe în care amintirile și reflecțiile iau forma vîscoasă a unor idei-larve, care, odată văzute, nu contenesc să-ți provoace acel gen de repulsie sau de indignare ce te face să revii mereu la ele, în singurătatea minții, ca la o scenă șocantă. I-am spus jurnal sau istorie, dar aceste forme nu se suprapun perfect pe definițiile standard pentru că, în cazul de față, nu există o intenționalitate clară. În mod cert, Nevoi speciale s-a vrut a fi literatură, dar nu un anumit tip de literatură, nici măcar antiliteratură. Găsim, în acest sens, un dezinteres total față de oricine și orice altceva în afara propriului personaj, de ceea ce vede, faţă de ceea ce crede și i se relevă acestuia pe […]