Scrisoare deschisa Domnului Nicolae Manolescu

Draga Domnule Nicolae Manolescu, Va multumesc pentru cele citeva rinduri pe care cu generozitate mi le-ati consacrat in Romania literara Nr. 19 a.c., p. 32; desi spuneti ca de mult nu mai dati nici o atentie celor scrise de mine, iata ca totusi v-ati ostenit cu lectura Scrisorii 29 din Timpul iesean! Fireste, nici eu nu va mai citesc de mult, ceea ce nu inseamna ca n-am comunica in felul acesta intre noi, ba chiar o facem foarte bine; este exact ceea ce numesc arta necitirii avizate, in care, desigur, ramineti un maestru; ea explica de asemenea, fara doar si poate, cum, fara sa acordati vreo atentie scrisorilor mele din Timpul, ati remarcat cu toate astea „bila neagra ca smoala fierbinte“ pe care as pune-o in ele; trebuie sa va marturisesc, draga Domnule Manolescu, ca modelul meu in aceasta privinta, de nedepasit ca atare, nu este altul decit colaboratorul Dvs., Mircea Mihaies – banuiesc ca bilei lui negre ii acordati oarecare atentie insa, din moment ce-i gazduiti de citiva ani buni discursul monocord in pagina 2 a periodicului condus de Dvs., semn si ca opiniile sale nu intra in contradictie cu ale Dvs. (dar, din motive care acum nu conteaza, […]