Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Scrisoarea ambasadorului Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, faţă de declaraţiile scriitorului Nicolae Breban
Scrisoarea a fost trimisă domnului Radu Boroianu, preşedintele ICR
Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în România, domnul Marek Szczygieł, a adresat o scrisoare domnului Radu Boroianu, preşedintele ICR. Facem precizarea că în numărul trecut al revistei Observator cultural, editorialul semnat de Ovidiu Şimonca purta titlul: „Dar la polonezi v-aţi gîndit cînd aţi spus că ei l-ar fi împuşcat pe Patapievici?“. Înainte de mesajul Ambasadorului Poloniei, Radu Boroianu adresase o scrisoare deschisă scriitorului Nicolae Breban, în 29 mai: „Despărţirea de Breban (şi nu numai)?“ Redăm conţinutul scrisorii domnului Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, cu acordul Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti. Ambasada Republicii Polone la Bucureşti Domnului Radu Boroianu, Preşedintele ICR Stimate Domnule Preşedinte, Am fost foarte neplăcut surprins să citesc declaraţia domnului Nicolae Breban, preşedintele Consiliului Consultativ al ICR, preluată în masă de presa din România, conform căreia în Polonia cineva poate fi impuşcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice. Consider nepotrivit ca persoane de calibrul domnului Breban, care se bucură de autoritate şi care reprezintă o instituţie precum ICR, să recurgă în discuţia purtată la nişte argumente atît de absurde şi evident neadevărate. Acest gen de acuzaţii la adresa Poloniei nu fac onoare unui scriitor, membru al respectatei […]
Cu toate că e puțin probabil să fi fost un act deliberat, scrisoarea Excelenței Sale vine să confirme definitiv ceea ce încerca să spună și scriitorul Nicolae Breban: polonezii, spre deosebire de români, sunt un popor care reacționează dur și prompt atunci când au impresia că se aduce vreo atingere onoarei sau demnității lor naționale.
Iată că dînd ascultare unei serii de exagerări și interpolări vehiculate în presă sau în discuțiile (poate ar fi mai corect spus bârfele?) cu intelectualii români pe care îi frecventează la București, Domnul Ambasador al Poloniei execută din condeiul său „diplomatic” doi români și, din păcate, cu o asemenea iuțeală și iritare că nici nu se documentează suficient pentru a vedea că domnul Boroianu și domnul Breban nu au nici o legătură de natură ierarhică și că adresarea sa este din start greșită.
Cum greșit formulate – și nu numai – sunt, de altfel, și imputările pe care i le aduce domnului Breban, care realmente avea, cel puțin până acum, o mare admirație pentru patriotismul vecinilor polonezi și dădea mereu drept exemplu de curaj sublim celebra sarjă a cavaleriei poloneze îndreptată împotriva tancurilor invadatorilor germani din septembrie 1939, de la Krojanty, chiar dacă se pare că unii istorici au o altă versiune despre felul exact în care s-au petrecut lucrurile atunci. Domnul Breban, ca orice scriitor, ca orice artist, preferă în locul realităților simple miturile și reflectările mediate de propriul său spirit.
E foarte bine că domnul ambasador îi apreciază nespus pe cei doi mari admiratori ai filosofiei și ai literaturii române și universale, mă refer la domnul Liiceanu și la domnul Patapievici, însă din scrisoare nu reiese că aprecierea sa ar rămâne neștirbită și că reacția sa ar fi totalmente ”zen” – așa cum e astăzi la modă să se spună non-acțiunii și lipsei de emoție și de simțire – în cazul în care aceștia ar scrie sau spune despre poporul său ceea ce au scris, spus și continuă să spună despre poporul nostru, despre ”sărăcuții de români” (cum ne alinta domnul Breban, în 6 mai 2015, la conferința de presă de la ICR).
Domnul Marek Szczygieł cunoaște probabil limba română și din admirație a citit deja ceea ce a scris domnul Horia-Roman Patapievici despre conaționalii săi români. A mai citit probabil și toate textele care revin asupra textelor inițiale, care lămuresc și confirmă definitiv că ”opinia” respectivă este voit exprimată în acei termeni scatologici și că autorul a dorit și dorește să șocheze și să provoace pe oricine, folosind acel limbaj. Este cazul însă, după 20 de ani și 4 reeditări lucrative, ca domnul Horia-Roman Patapievici să își și asume ceea ce a scris, laolaltă cu posibilele reacții negative, care pot fi violente, pe măsura limbajului folosit de domnia sa și să le accepte tot ca libertate de expresie, egală cu a domniei sale.
Nici vorbă însă ca domnul Patapievici să fie bătut sau omorât pentru ceea ce crede, pentru ceea ce a scris și consideră a fi ”o piatră de încercare”, o ”unitate de măsură” a românilor sau o sită de cernere a ”celor tari” și îndurători de cei cu nervi mai delicați și mai plini de compasiune pentru neamul nevoiaș din care au căzut în lume.
Nu, domnul Patapievici nu are de ce să fie și nu merită deloc brutalizat. E suficient să i se amintească în fiecare zi, cu multă delicatețe, că prin alegerea termenilor folosiți în textele sale impropriu numite ”politice” este și domnia sa o componentă reprezentativă a unui ”popor de oameni urâți(în ambele sensuri:lipsiți de frumusețe și trezindu-și mutual ura)”, căci nu te poți ridica deasupra unor (citez din nou din ”Înapoi la chestiunea specificului național”) ”țărănoi stricați” doar îmbrăcîndu-te elegant, ”după moda nemțească” și folosind cuvinte rare ori neologisme. Sub haina sa elitistă, confecționată din hârtie – la fel ca și în cazul tuturor prietenilor săi – se ascunde fără nici un fel de îndoială tot un rrromân.
Indignarea scriitorului Nicolae Breban, care exista de mult timp deja în scris, dar nu a fost luată în seamă fiindcă nu era până acum exprimată violent, are dreptul la același respect de care se bucură și indignările violente, pe diverse teme, ale altor intelectuali români și ar trebui în primul rând analizată integral și comentată, nu doar respinsă și înfierată.