Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Scrisoarea deschisă a preşedintelui ICR, Radu Boroianu, către scriitorul Nicolae Breban: „Despărţirea de Breban (şi nu numai)?“
Credo: A convinge pe ceilalţi să aleagă CALEA este un exerciţiu de umilitate, de darnică şi profundă spiritualitate, şi nu o brutală provocare plină de ifose şi conturată de preamărirea falselor virtuţi ale egoului. Mulţi s-au înghesuit lângă Noica (sau au fost înghesuiţi!) şi mulţi îşi închipuie că l-au înţeles pe Andrei Scrima sau taina Rugului Aprins. În spatele citatelor şi trimiterilor la savante lecturi, nu palpită sensul, sau rareori e cazul. Nu am vocaţia unui îndrumător spiritual. Încerc de o vreme să atrag atenţia celor din jur asupra marii bogăţii a tărâmului românesc: creativitatea necomună a locuitorilor din veac şi de acum. Poate într-o zi fi-vom atât de mulţi încât vom reuşi să ne orânduim ţara şi viaţa în jurul acestei averi. Măcar să nu o lăsăm unor posesori de drepturi litigioase! Şi nici pe seama unor încrezuţi lideri ai unor curente aşa-zis reformatoare, simplificatoare, reductive! Să ne dăruim celorlalţi, cu zâmbetul pe buze, pentru a ne împlini rostul. La o parte ţâfnele şi fandoselile. Un mare creator are dreptul o dată în viaţă la un exces de egolatrie. Dacă îl repetă, cade singur în capcana însingurării! În eseul său „Amicus Plato sau… despărţirea de Noica“, în ediţia Eikon, […]
Cu tot respectul domnule Boroianu, dar numirea in acea functie onorifica dvs. ati facut-o. Refuz sa cred ca nu cunosteati alambicata personalitate a lui N.Breban , ca nu-i cunosteati copilaria , adolescenta , tineretea si maturitatea. Ori , in cazul in care le cunoasteati, sunt convins ca v-ati dat seama de caracterul destul de mat , opac al acestui „om de litere” care , desi bunicul sau a murit la canal , trimis fiind de comunisti , el , Breban , nepotul bate palma cu ucigasii bunicului si slujeste cu devotament cauza acestui regim criminal. In acest caz , domnule Boroianu dati-mi voie sa nu cred in buna credinta a domnului Breban( chiar daca a avut in familie slujitor al Domnului) si din contra sa cred in reaua credinta , tipica comunistilor. Spunea Mirca Cartaeascu in eseul Edificiul Literaturii ca artistul , daca nu recunoaste faptul ca deasupra sa este divinitatea , atunci nu este un artist implinit. Ori, opera lui Breban si comportamentul sau de totdeauna, nu lasa prin nimic sa se’nteleaga ca ar considera Divinitatea deasupra lui!Cred , domnule Boroianu ca regretati numirea acestuia intr-o functie onorifica unde , onoarea , decenta , morala si diplomatia culturala primeaza. Prin aceasta numire regretabila ati dat posibilitatea unui academician sa improaste cu noroi institutia care-l onoreaza-Academia Romana.
Tardiva aceasta scrisoare semnata de Radu Boroianu. La o luna dupa afirmatiile lui Breban!!!presedintele ICR a stat sa vada ce spune opinia publica. Atunci cand si-a dat seama ca-i groasa, a iesit cu scrisoarea. Daca n-a putut interveni in conferinta de presa, coplesit de Nicolae Braban, trebuia sa iasa mult mai devreme. A doua zi. Cu o chestie simpla, fara „Credouri”, fara farafastacuri, ceva despre ICR care este deschis pentru toti creatorii romani, atacurile si excluderile generationiste fiind neconforme cu menirea ICR. Domnul Radu Boroianu nu este in functie sa scrie compuneri, sa ne arate ce lecturi vaste are, ci este acolo sa duca o politica de promovare a diversitatii culturii romane. Trist este ca Radu Boroianu nu zice o vorba buna despre cei injurati de Breban, marginandu-se sa polemizeze cu Breban si trecand sub tacere ca exista Mircea Cartarescu in cultura romana – pe care cei de la Leipzig il pretuiesc si il premiaza – si ca oricate reprosuri le putem face lui Patapievici si Mihaies pentru implicarea dincolo de limita in politica, la ICR au facut treaba. Boroianu inventează acum roata… „Exportul” de cultura romana nu e o inventie a domnului Boroianu, ar fi de ajuns sa vada ce autori romani sunt prezenti la tirgurile de carte din Europa ca sa priceapa ca realitatea culturii romane nu se rezuma la polemica Breban-Boroianu.
„CALEA”? „Îndrumători spirituali”?
Printr-un astfel de discurs, ICR-ul nu face decât să se „însingureze” și mai mult față de alte institute care au trecut de etapa metafizicii „naționale”. Ele vehiculează valori culturale și punct, nu merg dincolo de criteriul geografic, național pentru a-și subordona activitățile unui discurs metafizic precum cel despre „sentimentul românesc al ființei”. Acela, în mod evident, este un discurs al excluziunii… dar cine să se sesizeze?
Iată cum etapa Boroianu este încă și mai puțin promițătoare decât cele anterioare…
Trist, dezamăgitor, exasperant este să vezi cum sunt exhibate orgoliile în libertate, după decenii în care cenzura a afectat fenomenul uman. Dincolo de politică, de intelectualitate, de accesul meritat sau nemeritat la resurse, spectacolul local și global, real și mediatic, inclusiv digital, pe care îl oferă cei mai mulți dintre semenii noștri, altminteri persoane cu pretenții de onorabilitate este inhibant. La ce bun să mai faci și/sau să mai spui ceva, când derizoriul și suspiciunea – un derizoriu cu ștaif – riscă să compromită orice intenție? Singura consolare a celui de bună-credință, care consideră că, totuși, este bine să dea înapoi societății puțin din cele multe pe care le-a primit este prestarea de ,,muncă în folosul comunității”, oricât de neverosimil și/sau ridicol ar suna…