Scrisori…

Bucuresti, 4 mai 1956 Draga domnule Radu Bogdan, N’as vrea sa te mire aceasta tirzie scrisoare. Ea ar fi putut pleca de multe si multe saptamini ca sa-ti marturisesc bucuria ce mi-ai facut cind mi-ai daruit somptuosul dtale „Aman“. Aveam si satisfactia de a fi luat contact cu o lucrare atit de ideal realizata, ca monografia dtale. Caci o parcurgere cit de sumara a volumului, un popas printre capitole, o foiletare pururi incintata a planselor – sint de ajuns ca sa impresioneze si sa convinga. Si totusi am rezistat primului imbold. Asteptam minutul prielnic sa pot avea o lectura continua, dela primul la ultimul rind, o lectura continu confruntata cu bogatele dtale note si cu reproducerile interpretate, ba chiar si o despuiere a indicelui si catalogului – caci nenumarate sint atractiile acestui volum, pe care nu numai l-ai scris cu atita dragoste si abnegatie, dar l-ai si arhitecturat cu un gust desavirsit. Gratie ploilor de 1 mai si micei vacante binevenita, prinsei, in sfirsit, acel rivnit minut si ma putui afunda intr’un peisagiu, pe cit de variat pe atita de omogen, ca acela din volumul dtale. Sa te felicit din nou pentru exceptionala lucrare, in care totul e de prima […]