SCRISORI CĂTRE OSIP MANDELŞTAM. Caucazul literaturii revoluționare (II)
- 02-03-2012
- Nr. 614
-
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
- Rubrici
- 1 Comentarii
Cît mi-aș dori, dragul meu Osip, să pătrund în acel borcan păstrat la Institutul de Neurologie din Moscova, să navighez prin meandrele creierului de 1.400 de grame al prietenului celui mai de preț al muncitorului sovietic și să aflu adevărul, cel puțin despre celebra lui vizită „de împăcare“ din arhipelagul SLON… Știi mai multe decît mine? Istoria se lasă cu voluptate încîlcită, își creează propriii devoratori. La mine au ajuns cel puțin două variante care, pînă la un punct, coincid: în iunie 1929, adică la patru ani de la moartea lui Lenin, în portul penitenciarului acosta o ambarcațiune ce purta o seamă de oficialități. Dar una singură atrăgea privirile tuturor: îmbrăcat simplu, nu așa cum îl arată fotografia cu Tolstoi, Gorki se întorcea în patrie, adus de admirația sinceră a noului Conducător, Koba. Știm că autoritățile penitenciarului, așa cum știu foarte bine autoritățile să facă, dăduseră cu pudră pe obrazul îmbătrînit al morii de oase: fuseseră plantați copaci maturi, deținuții fuseseră mutați prin barăci astfel încît să pară că au destul spațiu, iar în față au fost împinși cei mai zdraveni dintre ei. Aici povestea spune că Gorki s-ar fi închis într-o celulă cu un deținut de 14 ani, […]
„linia de încheiere” = closing line?