Scrisori Mavrodin-Baba

Henry Mavrodin către Corneliu Baba   Maestre drag, Recitesc adesea coincidenta scrisoare, la strania circumstanță cînd parcă-ntrezărisem prezența unor alte culori, și nu numai prin densitate, foarte asemănătoare celor din visul despre care mi-ați scris. Cumva, le intuiam ființa și sper să mi se mai arate, deși insistenta lor adiere pe lîngă memorie mi‑a insinuat și prezumpția aceluiași caracter ambiguu, specific culorilor; ascultîndu-mă, ar face‑o, cred, tot din capriciu. Nu am avut, firește, propriile culori pentru reprezentarea imaginii vizibile a lumii, lăsîndu-mă cu bună credință în seama acelorași știute, atît pentru răsăritul, cît și pentru apusul soarelui, culori care, deși promițătoare spre asumarea răspunderii, mi s-au plecat, dar nu fără resentimente; polițe pe care încă le onorez, pe lîngă prudența ce continuă să se alăture la vechea și, pînă acum, nemărturisita suspiciune în ceea ce le privește, la care mai adaug și convingerea că reala substanță a operei nicicînd n-a fost dependentă de legile paletei; numai cei care le-au încălcat au avut șansa să fie atinși de aripa unui înger. Bănuiesc că pe aici ar fi de măsurat și diferența abisală dintre ceva bine făcut și creație. Supus, însă, imuabilelor rigori ale spațiului ce-mi permit discernămîntul asupra dozajului coordonatelor în […]