Scrisori pariziene. Viata e ca un text
- 25-05-2006
- Nr. 322
-
Ed PASTENAGUE
- OPINII
- 0 Comentarii
Am dat, absolut din intimplare, peste cartea lui Thomas Clerc – Maurice Sachs, un om fara ocupatie (Editura Alia, 2005). Departe de a fi o biografie, ea se vrea mai degraba o „retorica a existentei“. Altfel spus, pentru Thomas Clerc viata poate fi citita ca un text, chiar daca nu exista un semn clar al vointei de a fi autor: de pilda, sa-ti pui capat zilelor in chip de semnatura. Se intimpla ca un scriitor sa fie mai interesant decit opera sa. Mult mai interesant. E cazul lui Maurice Sachs, nascut Ettinghausen, intr-o familie evreiasca destul de instarita. Toata viata Sachs a dat tircoale unui proiect: sa devina un mare scriitor. Numai ca pentru a-si indeplini proiectul are nevoie sa stie ce este literatura. Unde poate fi gasita? Pretutindeni? Chiar pretutindeni? Din momentul in care ideea asta s-a instalat in mintea lui, „accepta trocul: scriitura in schimbul vietii“. Sa zicem ca, daca scriitura ii munceste mintea, el nu se pune pe munca pentru a ajunge la un rezultat concret. De altfel, circumstantele contribuie din plin. Cind Cocteau il sfatuieste sa nu-si publice prima carte, el nesocoteste sfatul maestrului. Cartea e prost primita. Succesul literar nici gind sa se profileze. Dar […]