Scrisul eliberează

  • Recomandă articolul
Trăim în timpul e-mailurilor şi al WhatsApp-urilor, dar ieri am primit o scrisoare. Da, o scrisoare pe hîrtie, am găsit-o în cutia poştală. În scrisoare se afla un articol decupat din ziarul cel mai mare din Düsseldorf şi regiunea înconjurătoare, Rhei­nische Post. Articolul a apărut zilele astea. Anexat era un bilet cu cîteva rînduri în germană: „Dragă domnule Cornelius, sînt o cititoare pasionată a cărţilor dumneavoastră şi v-am auzit adesea la radio. Citind acest text în ziar, m-am gîndit imediat la dumneavoastră. Spuneţi drept, este o povestire absurdă pe care aţi inventat-o, nu-i aşa? Multe salutări, Dagmar Kritzer“. Articolul cu pricina este intitulat „Scrisul eliberează“. Scrie acolo, printre altele, că Dan Voiculescu, care se ocupa cu procurarea valutei pe timpul lui Ceauşescu şi a fost, după căderea dictatorului, şeful unui partid conservator din România, a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru corupţie. Şi că ar fi scris în puşcărie zece cărţi. Una dintre cărţi s-ar numi Die Menschheit, wo geht sie hin? (Încotro se îndreaptă omenirea?). Mai scrie acolo că puşcăriaşi români de soi, precum Becali, nu ar fi reuşit să fie chiar atît de fecunzi ca maestrul Voiculescu. Becali ar fi scris numai cinci cărţi în puşcărie, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12885 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }