Scurt eseu despre amestecare

La peste trei cincinale de capitalism, impas: marunta expozitie dedicata (re)evaluarii comunismului pe care o gazduieste, cu apatica bunavointa, Muzeul National de Istorie n-am putut-o gusta decit ca salciu, ca loc geometric mocirlos al unor clisee imagistice repetate si expuse indigest. Ca propunere/legitimare teoretica, daca va fi existat vreuna, si singura motivatie care ne intereseaza aici, trebuie spus ca expozitia evoca precis dulcegaria political correctness-ului oarecare, al sincretismului pueril care-i nutreste, la greu, pe proletarii actualitatii: al bucuriei jenante si electoral recunoscute, la intervale, de a fi cetatean al urbei, tarii, continentului, planetei. Sa ne explicam aceasta (luare de) pozitie: dl Marinica de la IMGB, vesnic lucrator la stat si care in continuare fenteaza toata saptamina asteptind vinerea scurta sa plece acasa, la tara, la „paminciorul lui drag“, e foarte fericit sa se stie egalul dlui P. (Plesu, Patapievici, Preda…). Cu neputinta de lamurit fostul tovaras/ om al muncii ca doar in virtutea unei conventii legale exista aceasta egalitate si nicidecum ca destin propriu, ca vocatie. Taind apele, sa spunem ca deosebirea este una de constiinta: dl P. stie ca este „ilegitim“ sa atace un nivel strain de competenta, insa dl Marinica e convins ca, la o adica, ar sti […]