Sechelele mentalităţii comuniste
- 17-09-2009
- Nr. 492
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 5 Comentarii
Ani de-a rîndul, presa culturală românească încearcă să supravieţuiască pe o piaţă media în care mecanismul cerere-ofertă este grav distorsionat de cîteva dintre cele mai puternice firme de difuzare a presei. Comisioane care merg pînă la 50% din preţul de vînzare pe exemplar, comision de manipulare a returului – care, în cazul revistelor culturale poate fi mai avantajos decît cel încasat din vînzare –, reticenţa de a expune, la chioşc, revistele culturale, pe motiv că „nu se caută“, refuzul de a returna exemplarele nevîndute (Rodipet nici măcar nu permite verificarea numărului acestora!) şi, mai ales, refuzul constant de a deconta, regulat, facturile. Aşa se face că datoriile pe care firme precum Rodipet le au faţă de revistele culturale ajung, în timp, la sume foarte mari, pe care nu e nici o speranţă ca acestea să le încaseze vreodată. Nu-şi pot recupera banii nici cotidienele, darămite presa culturală! Care, în această situaţie, trebuie să se descurce: din sponsorizări, din publicitate, din abonamente, din suplimente plătite de diverse instituţii (tot culturale, cele mai multe) şi, teoretic, din bani primiţi de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor), instituţie anume creată pentru a finanţa anual proiecte culturale. Numai […]
De peste 10 ani se vorbeste in Romania, dar numai se vorbeste, despre multianualitate. Daca Ministerul de Finante nu isi va face o misiune din negocierea programelor multianuale cu reprezentantii Comisiei Europene, pentru ca incepand cu 2014, pe o perioada de sapte ani, si cultura sa beneficieze de bugete multianuale, vom continua si zece ani de acum incolo sa toot vorbim despre proiecte de anvergura si despre contracte care sa depaseasca anul calendaristic.
In rest, cum spunea si doamna Musat, despre solidaritate de breasla numai de bine!
Stimata doamna, de vreo 2-3 saptamani a disparut din caseta redactionala a revistei dv. numele d-lui O. Simonca. Personal regret aceasta probabila despartire de O.C. Prin ,,targ” circula tot felul de ,,snoave” despre asta. Poate ca – nefiind vorba de un simplu redactor – ar fi bine sa cunostem si noi motivatia reala a acestei reconfigurari a conducerii revistei. Astept si va multumesc.
Stimate domn,
În România n-ai nici o şansă să depui nici măcar în decembrie precedent o cerere de finanţare pentru ianuarie următor, pentru că FINANŢĂRILE SE ACORDĂ STRICT ANUAL. Anul fiscal real e cam din martie pînă pe 15 noiembrie. Nici un organism public nu poate angaja plăţi pentru anul următor în formula despre care vorbiţi dvs., din păcate pentru noi toţi.
Ce e inadmisibil e ca depui in iulie cereri pentru august. Nici unf inantator serios nu le-ar accepta. Orice ONG care are nevoie de bani in august anul asta depune in august precedent. Mi es epare ca mentalitatea comunista e si la voi, dragilor, nu prea intelegeti cum e cu proiectele culturale si vreti pur si simplu subventie directa.
Absolut de acord cu analiza făcută AFCN: aceeaşi birocraţie crâncenă şi la proiecte culturale, şi la finanţarea de carte şi publicaţii. Ni s-au tot cerut propuneri de îmbunătăţire a activităţii pe care nu le-a luat nimeni in seamă. Aproape că nu contează ce faci, ci doar perfecţiunea hârtiilor. Termenele de decontare sunt nesfârşite şi cu multe iteraţii, în care se cer noi şi noi „dovezi” pentru decontarea unor sume derizorii (documente depuse pe 15 iulie nu sunt achitate nici acum, pe 17 septembrie, în curând se termină proiectul nostru Museo&Web-Ro, care face situri web pentru muzee mici şi mijlocii !)
Şi să uităm principala obiecţie ridicată în momentul înfiinţării AFCN, când Ministerul Culturii a pasat răspunderea susţinerii proiectelor culturale: cine mai finanţează proiectele pe termen lung, ediţiile critice, cataloagele naţionale pe genuri artistice, de exemplu ? AFCN alocă bani puţini, pentru proiecte punctuale, de 2 -3 luni pe an.
Cine se decide să treacă la un sistem de finanţare simplificat şi multianual, în care evaluarea să se facă pe rezultatele culturale, nu pe încadrarea în numărul de pixuri din devizul antecalcul?