Securisti si metafore
- 02-04-2002
- Nr. 110
-
Cristina Ionica
- Literatură
- 0 Comentarii
Fanus NEAGU Amantul Marii Doamne Dracula Editura Semne, Bucuresti, 2001, 328 p., f.p. Stilul fanusian Amantul Marii Doamne Dracula, cel mai recent roman al lui Fanus Neagu, se intoarce in Romania ultimilor ani de comunism, ani cind tirania atinsese cotele extreme cunoscute. Autorul incearca sa recupereze o imagine a umanitatii acelei epoci in care conditionarea intimitatii dinspre politic era maxima. Romanul are si un motto care traseaza de la inceput directia urmarita, vorbind despre imposibilitatea evadarii din istorie: „Dupa cum e cu neputinta sa iesi din propriul corp, tot asa e cu neputinta sa iesi din propriul timp“ (Jean d’Ormesson). Interesant este ca Fanus Neagu nu foloseste formula consacrata a romanului despre intelectuali prigoniti de aparatul de control al statului comunist, ci construieste o umanitate infectata in intregime de fascinatia puterii, in care abuzul (in infinite variante) face legea si in care orice tip de relationare interumana pare a fi atins de o otrava chinuitoare. Aproape toate personajele din carte activeaza in serviciul Securitatii (daca nu cumva sint servite de aceasta, cum e cazul Marii Doamne Dracula – nimeni alta decit Elena Ceausescu – si al rudelor acesteia). Toate actiunile lor au scopul de a obtine maximum de avantaje si […]