Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Sertarele sînt goale
„Procesul comunismului“ la Teatrul Naţional
- 09-05-2008
- Nr. 422
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 5 Comentarii
Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier Complexul România de Mihaela Michailov Regia: Alexandra Badea Scenografia: Liliana Cenean Video: Tom Brânduş Cu: Diana Dumbravă, Răzvan Oprea, Carmen Ungureanu, Eduard Adam, Ioan Andrei Ionescu, Raluca Zamfirescu, Mihai Calotă Sociologic vorbind, există trei atitudini posibile faţă de trecutul comunist: nostalgia, revolta şi indiferenţa (eventual, în combinaţii de trei luate cîte două); nostalgia e reacţia naturală a celor care în 1989 trecuseră de prima tinereţe şi a celor, eventual mai juni, pentru care democraţia a însemnat un regres în poziţionarea socială (cei care au beneficiat direct de pe urma regimului constituie o minoritate), revolta e proprie celor care au avut personal de suferit sub comunism (foştii deţinuţi politici, exilaţii, cei ale căror averi au fost naţionalizate etc.) şi tineretului educat, mai ales acelora care la Revoluţie aveau vîrsta conştiinţei de sine, iar indiferenţa… Ei bine, indiferenţa revine generaţiei celor care au 20 de ani şi tuturor celorlalţi. E categoria ignoranţilor şi a celor care nu vor să ştie, în formarea căreia proasta gestionare a memoriei în procesul de învăţămînt are un rol hotărîtor. Şi nici teatrul nu a făcut prea multe în construirea unui sistem de reflecţie asupra trecutului recent, cel puţin pînă de […]
Multumesc pentru cuvintele frumoase. Eu 432 l-am vazut, il am pe dvd, e un film pe care-l apreciez enorm.
Dna Popovici, ieri m-am uitat in graba peste mesaje, mi-a sarit in ochi numele iulia de la inceputul mesajului 2 si am crezut ca dvs sinteti autoarea mesajului. Va rog sa primiti scuzele mele, eram la sfirsitul unui program incarcat si mi-au fugit ochii aiurea, contez pe intelegerea dvs., va asigur ca articolul l-am citit cu toata atentia. Prezint scuze mai ales pt faptul ca am putut sa-mi inchpui ca ati putea fi autoarea unui mesaj atit de stupid. Multumesc!
Culoarea tihnita a noului site, ar trebui sa incurajeze lectura in adincime a textelor propuse, observ insa ca exista cititori care nu au reusit a trece de semnatura iuliei popovici. Asa se face ca in mesajul dnei ioana, numai despre continutul articolului iuliei popovici nu este vorba, e vorba doar de resentimentele pe care (din motive multe, marunte, cunoscute si mai ales necunoscute) numele autoarei le stirneste. Resentimente care suspenda exercitiul lecturii, fapt care l-ar supara pina si pe onorabilul DCM :)).
Iulia Popovici, mi-a placut in articolul dvs. tocmai faptul ca va invitati cititorii a pune in relatie piesa Mihaelei Michailov cu alte texte ce incearca construirea unui sistem de reflectie asupra trecutului nost recent. Inteleg ca ati pornit de la premisa ca spectacolul semnat de Michailov&Badea si-ar revela mai bine substanta si rostul, daca i/am sesiza greutatea in relatie cu celelalte piese care incearca formularea obsedantului DE CE postcomunist. Precizarea dvs. ca inca nu ati vazut filmul lui Mungiu ma arunca insa in melancolie (nu melancolia aia ce a fost primul titlu la greatza in manuscris a lui Sartre, nu vreau sa am de-a face nici cu melancolia si nici cu greatza definite de acest pseudoexistentialist). Imi permit a va spune ca greatza lui Sartre nu este un loc de refugiu pt revoltatii de azi, cum nu a fost nici pt revoltatii de ieri (ma refer la revoltatii din lagarul comunist, care cautau refugiu in Franta si care erau tratati cu ostilitate taman de Sartre cel fara de urma de greatza fatza de un sistem cladit pe condamnarea individului la NElibertate …). Cum toate formele de arta si criticii lor, inclusiv si mai ales criticul de teatru, sint produsul prin excelenta al unui nobil reflex, REFLEXUL CURIOZITATII, imi permit a/mi exprima nedumerirea ca reflexul asta, care va conditioneaza statutul de critic, nu a functionat si nu ati avut curiozitatea de a vedea filmul lui Mungiu – un produs artistic care, va place nu va place, reprezinta piesa de rezistenta in sistemul ala de reflectie asupra trecutului nost recent. Daca nu ati vazut filmul lui Mungiu, OK, nu va obliga nimeni, cinstit ar fi insa sa nu va faceti un titlu de glorie din treaba asta, nici sa aruncati vina pe nu’s ce greatza, raspunsul e simplu : nu ati vazut filmul 432 din acelasi motiv pt care dna ioana nu v-a citit articolul, nu v/a citit niciodata cu adevarat, dar va pune cu aplomb eticheta ca nu meritati efortul … Daca acceptati recomandarea unui cititor care va respecta si care va citeste in mod constant, eu zic sa va duceti la intilnirea cu 432, altfel ramineti un spectator indiferent la propriile de ce/uri.
Iulia
Scarba si dezgustul ? Acea stare de greata descrisa de JP sartre? Stare care ma impiedica sa vad un film de top cum e cel al lui Mungiu?
sa fiu oare omul revoltat? sau indiferent? un amestec de melancolie? Poate ma ajutati dpdv sociologic 🙂
un articol in care numai despre piesa de la National nu e vorba. cat despre autoare, cea mai potrivita descriere i-o face dan c. mihailescu: centrifuga tuturor, turbulentelor, pe care orice urma de armonie sau firesc o infioara de dezgust…