SFada cu literatura. 15 martie 2014 cu patru intrări în imaginarul românesc, fără CNN

Din motive care nu interesează aici, am fost ţintuit în faţa televizorului în ultimele două luni, ceea ce sperasem să nu mi se întîmple niciodată. Zappingul este mult mai bine explicat la noi de către Ion Manolescu, dar nu teoria culturală a postmodernismului aproape m-a omorît, ci practica ei. Cum-necum, iacătă-mă-s întreg şi cu televizorul stins din nou. Din patru săptămîni de zapping, am aflat totuşi ceva: unu, partea de lume în care ne aflăm încă se ghidează în tot ce face după ficţiuni de legitimare din secolul al XIX-lea, în pofida teoriei care susţine că noile media modifică mesajul, sau – şi mai bine – că mediul este mesajul; doi, ficţiunile de legitimare fundamentale din partea asta de lume sînt literare, pseudo-istorice, şi în nici un caz TV, prezentate în pseudo-reportaje „live“. În jurul datei de 15 martie 2014, ficţiunile acestea au două puncte de inserţie în realitatea românească imediată şi, deşi nu au titluri stabilite ca ficţiuni, Sărbătorirea Independenţei Ungariei în secuime şi Anexarea Crimeii de către Rusia se află în evident conflict cu ficţiunile româneşti de legitimare. Ca orice român, şi în special ca orice român care s-a uitat la televizor, am şi eu o părere personală […]