SFada cu literatura. Alexandru Muşina şi Noul Divertisment

Toate întîmpinările romanului Nepotul lui Dracula, scris de Alexandru Muşina şi editat de către acelaşi la Editura Aula, în vara caniculară a lui 2012, sînt corecte şi suficiente, indiferent de tonul şi concluzia interpretării. Fie din politeţe, fie din calcul, fie din apatie, Nepotul lui Dracula a primit rezumate, comentarii şi chiar începuturi de semioză care lasă să se înţeleagă ce carte deosebită este, cît de complex este meşteşugul scriitoricesc, dar şi că, după zisele întîmpinări, uitarea va acoperi opul. Căci hibridizarea profesată de Muşina pe toate planurile cărţii sale, trecînd cu mult peste aşteptatele ironii, intertexte, autoreferinţe, chiar autobiografeme, toate acoperite de umbrela decolorată a postmodernismului, depăşeşte cu mult amplitudinea judecăţii simple de gust ale actualei critici româneşti. Nu voiesc a completa analizele, nici să repet laudele, nici să contrazic pedanteriile negative din scrierile colegilor mei, ci voi spune cîte ceva despre intenţionalitatea, vecinătatea şi potenţialitatea romanului muşinian. Dacă Nepotul lui Dracula este, după cum cred eu, o carte ce poate aduce schimbări în literatura română, o lectură dezbrăcată de prejudecăţile academice este necesară. Fundamentele tehnicilor narative şi discursive din Nepotul lui Dracula, Alexandru Muşina le-a exersat la începutul anilor ’90, în cel mai direct modus operandi de creative […]