SFada cu literatura. Anul fantastic 2014
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, 2014 va fi ales ca reper pentru ceea ce înseamnă „un an bun“ pentru fantastica românească. Argumentele pentru acest lucru sînt cantitative – în ceea ce este producţia de carte – şi calitative – în ceea ce priveşte o parte din această producţie de carte, dar şi evenimentele dedicate literaturii sf&f. Altfel spus, ce NU a fost bun/reuşit în 2014 ia mai puţin timp să fie trecut în revistă, ceea ce se va şi întîmpla în continuare. Probabil cea mai mare nereuşită a sf&f-ului românesc în 2014 este impresia de submediocritate lăsată de majoritatea promotorilor din ţară. Nu am avut RomCon (Convenţie Naţională); am fost turişti pe cont propriu la EuroCon (Dublin, în august) şi WorldCon (Londra, cu o săptămână înainte de convenţia europeană); pentru EuroCon nu am reuşit să ne punem de acord asupra listei de nominalizări ale României decît după ce lista de discuţii pe subiect s-a închis (iulie); ediţia a XXV-a a taberei de creaţie Atlantykron, deşi a dat (prin generozitatea Editurii Nemira) un almanah (şi) literar a fost consfinţirea dispariţiei literaturii sf&f din prima linie a programului respectivului eveniment; Festivalul de science fiction de la Râşnov (iulie) nu a avut public. […]