SFada cu literatura. „Basmania“ şi Noul Divertisment

Fără umbră de îndoială, despre romanul-album Basmania, scris de Valentin Nicolau şi ilustrat de Tudor Popa (Nemira, 2014), se va mai scrie nu doar fiindcă este doar prima parte din ceea ce promite a fi o autohtonă Poveste fără de sfârşit, ci pentru că ar fi al doilea semn – după Nepotul lui Dracula, al lui Alexandru Muşina – pentru ceea ce am numit Noul Divertisment: excesul, halucinaţia, oximoronul, râsul în hohote, toate acestea fiind condiţii recuperatoare lecturii. Venit din cu totul altă zonă a imaginarului românesc decît volumul muşinian, romanul Basmania al lui Valentin Nicolau este un vector de re-semantizare a basmului-cult, aşa cum Nepotul lui Dracula fusese acelaşi lucru pentru romanul urban-fantasy. Deşi prezentat, inclusiv grafic, ca o întoarcere a cititorului adult la vîrsta copilăriei, romanul Basmania are nevoie de păstrarea unei maturităţi în lectură, de o luciditate a descifrării care primează în faţa abandonării în şirul de întâmplări şi aventuri „de basm“. Cu alte cuvinte, Basmania nu este o poveste pentru copii, aşa cum Nepotul lui Dracula nu fusese un roman pentru adolescenţi. Trama este simplă: lumea basmelor şi lumea oamenilor îşi sînt una alteia cer, iar locuitorii din Basmania sînt personajele poveştilor din lumea oamenilor, poveştile […]