SFada cu literatura. Căutarea zadarnică a originalității – două exemple

Debuturile cu roman au preponderență în fantastica noastră, cel puțin pentru generațiile de creație de după 2000. Iar dacă s-ar urmări proporția între debuturile masculine și cele feminine, acestea din urmă preferă romanul. De asemenea, dintre sub-genuri, în fantastic, fantasy (fie și cu atributele „dark“ și „urban“) și horror, romanul conduce detașat ca specie aleasă pentru debut. Ceea ce, parcurgînd invers traseul decupajului cu tema „debuturile cu roman“, este echivalent cu a spune că debutantul fantasticii românești pre-2000 era, în general, bărbat, și cartea debutului era o culegere de proză scurtă sf (v. generația ’80 în fantastică). Dacă alegem una din definițiile de conținut ale science fiction-ului, între Darko Suvin și Lucian Ionică, să spunem, și anume că sf-ul are nevoie de un novum/idee sf care să construiască o lume diferită, dar coerentă și verosimilă, ca să fim de acord cu Umberto Eco și Cristian Tudor Popescu, atunci putem spune că lumea virtuală (Toma Pavel) și fiziologia ei raționalistă (John Clute) este ultima grijă pentru debutanții din fantastica românească recentă. Care ar fi problema, de fapt, într-un supragen care, oricum, se definește și prin manierism, adică o combinatorică de rețete, spre a permite „consumul“ din „literatura de consum“, cîtă e […]