SFada cu literatura. Cînd o nişă literară devine piaţă – Final Frontier V

În zilele de 2 şi 3 aprilie, s-a desfăşurat la Bucureşti (la nivelul al patrulea al „Connect Hub“ de pe Bulevardul Dacia, la numărul 99) a cincea ediţie a Tîrgului de Carte SF&F „Final Frontier“, cu aceiaşi organizatori ca anul trecut (Andreea Chebac, pentru PR şi administrare, şi Michael Haulică, pentru partea literară).

Deocamdată, Final Frontier este singurul tîrg de carte din ţara noastră dedicat în exclusivitate fantasticii. De aceea, el este important pentru a afla starea de fapt şi tendinţele în mica economie de bunuri simbolice creată în jurul science fiction-ului, fantasy-ului şi horror-ului care se adresează publicului român. Pe lîngă standurile de carte, jocuri, benzi desenate şi articole de artizanat generice şi tematice, au avut loc, în încăperi separate, lansări de carte, lecturi publice ale unor autori prezenţi la tîrg, dezbateri literare şi de marketing, ateliere de grafică şi bandă de­senată, sesiuni de jocuri de board. Pentru două zile, Final Frontier a fost o lume în sine, ieşită din poveştile luate ca divertisment sau luate foarte în serios (pînă la o locuire temporară, carnavalescă sub ochii unui venit din afară, dar asumată de – spre exemplu – membrii clubului „naţional“ Star Wars).

Ca date brute, site-ul tîrgului, finalfrontier.ro, arată 17 expozanţi. În cele 18 ore cît a durat manifestarea, peste o mie de persoane au trecut prin faţa standurilor, au asistat la activităţi şi au cheltuit pe cărţi şi produse conexe echivalentul a 10.000 de euro. Despre vînzarea de carte, cîteva edituri au avut amabilitatea să anunţe care titluri sau autori „au mers“ cel mai bine (în ordinea standurilor, după intrare, la stînga): Millenium Books – Povestiri fantastice, Secvenţă de zbor, Eroi fără voie; Books Express – seria WOW; Nemira – Cei 100, Mila 2.0, Regina roşie, Prinţul fractal (cu o Menţiune Specială pentru nou înfiinţata colecţie pentru copii, Nemi, unde succesul a fost împărţit între Frumoasa adormită şi fusul, Fraţii Tapper, Neîmblînziţii, Bronto); Paladin – Trezirea Leviatanului, Calea regilor; HAC!BD – Haiganu. Fluviul Şoaptelor (roman), TFB (revistă de bandă desenată care transpune Tinereţe fără bătrîneţe în cheie SF post­apocaliptic); Crux Publishing – Regatul sufletelor pierdute, Anotimpul pumnalelor, Delirul încapsulat; RAO – cărţile lui Terry Pratchett; Tritonic – Sub steaua infraroşie, Galaxia Sudică, Atavic.

Ca date speciale, cred că trebuie spus că, din punctul de vedere al noutăţilor, indiferent dacă e vorba de autori români sau străini, blogul FanSF menţionează 110 „capturi“; din punctul de vedere al superspecializării, Editura HECATE a ieşit în evidenţă avînd stand doar pentru două ti­tluri; din punctul de vedere al colecţionarilor de rarităţi, au existat un anticariat (cărţi în română şi engleză aduse de Lucian Oancea, de la clubul „Wolfpack“) şi un stand cu o ofertă consistentă, din ultimii 10 ani ai clubului HELION (cărţi de la editurile timişorene Bastion şi Eurostampa, revistele HELION şi Biblio­teca NOVA).

Nu a existat „modelul sociologic“ pentru vizitatorul Final Frontier, întrucît nu a părut că o grupă de vîrstă, un domeniu profesional sau împărţirea pe sexe şi după starea civilă să fi furnizat mai multe intrări. Am văzut copii de pînă-n trei ani alergînd printre cavalerii jedi, în vreme ce unul dintre părinţi era la atelierul de bandă desenată, tot astfel cum am auzit octogenari plîngîndu-se că liftul s-a blocat. Am văzut elevi şi bikeri veniţi „cu gaşca“, tot aşa cum i-am văzut onorînd invitaţiile pentru lansările de carte pe Ion Bogdan Lefter şi Sorin Antohi.

Pentru două zile, Final Frontier V a fost dovada clară că dimensiunea fantastică face parte integrantă din realitatea imediată a literaturii şi a divertismenului în limba română.

Ca idei vehiculate în dezbaterile despre condiţia scriitorului, a editorului şi a pieţei de carte din România, nimic nou nu a apărut faţă de cele de anul trecut (criza lecturii, scăderea puterii de cumpărare, comunicarea defectuoasă între scriitor şi editor, misterul agentului literar etc.), dar faptele au fost mai elocvente: cea mai de succes antologie cu autori români, la Final Frontier V, Exit. Povestiri de dincolo, a fost scoasă în regie proprie; la fel, debuturile timişorenilor şi cel al lui Nic Dobre. Se observă, deci, o corespondenţă între ideile şi acţiunile protagoniştilor pieţei dedicate spaţiului literar SF&F românesc, cu cele mondiale. Ce face acest spaţiu ieşit din comun (foarte bună observaţia editorului Bogdan Hrib) este economia şi sociologia numerelor mici. Fandomul românesc (publicul „mic“) este mult prea zgomotos pentru ponderea pe care o are în publicul larg. Desprinderea de numerele mici (zecile de exemplare vîndute sînt regula, sutele reprezintă succesul, miile sînt amintirile şi aşteptările din ce în ce mai îndepărtate) este problema fantasticii româneşti 2016.

Una peste alta, Final Frontier V a fost un prilej de bucurie pentru toţi participanţii, căci prieteniile adevărate, cîte vor mai fi, sînt posibile doar în pofida numerelor mari. Fandomul românesc încă arată ca o familie extinsă. Ce este îmbucurător faţă de, să zicem, acum 30 de ani, este că libertatea de mişcare a scos această familie din ghetoul în care politica şi prejudecăţile o plasaseră.