SFada cu literatura. Fantassinul de Vest – Lucian-Vasile Szabo
- 25-03-2016
- Nr. 815
-
Cătălin BADEA-GHERACOSTEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Am preluat termenul „fantassin“ (infanterist greu, în franceză) și l-am resemnificat (autor de ficțiune și non-ficțiune în fantastică, cu o viziune proprie bine definită) pentru a circumscrie cărțile lui Cosmin Perța și a-l plasa unde i se cuvine în peisajul literaturii de gen de la noi. Astăzi vom recunoaște încă un „fantassin“, anume din scrierile lui Lucian-Vasile Szabo. În lista de „lucrări publicate“ – orice universitar are una, iar cel de față se află la catedră și în cercetare la Universitatea de Vest din Timișoara – cele două culegeri de proză scurtă (Seninul cerului de sticlă, editura Amarcord, Timișoara, 2000; Arta de a muri pe timp de pace, editura Bastion, Timișoara, 2008) și romanul (Zile senine, zile străine, editura Eurostampa, colecția Insolit, 2015) sunt înconjurate de 17 cărți de non-ficțiune, apărute între 1999 și 2015, de 12 studii în volume colective și de 30 de articole care contează pentru punctajul academic. Întocmai cum Cornel Ungureanu spunea în prefața volumului de debut al lui Lucian-Vasile Szabo, acesta „își asumă riscul“ de a exploata literar Revoluția de la Timișoara, ba, mai mult, el își trasează propriile trasee de cercetare plecînd de la acea „experiență revelatoare“, un punct focal către și de la […]